Camille Laurens, "Dans ces bras-là" (Ed. POL)

În sfîrşit un nume care n-a fost o surpriză: Camille Laurens e o scriitoare cunoscută, cele trei romane ale sale, Index (1991), Philippe (1995) şi Viitorul (1998), toate publicate la POL, avînd un apreciabil succes de librărie şi multe ecouri critice favorabile. Anul trecut, ea a publicat un eseu intitulat Unii, în care, pornind de la o frază scrisă de Samuel Beckett la bătrîneţe - "Cuvintele au fost singurele mele iubiri. Unele", mărturisea: "Nu, cuvintele nu sînt singurele mele iubiri. Iubesc deopotrivă bărbaţii, copiii. Unii." În cazul iubirii pentru cuvinte, Camille Laurens nu poate distinge care e obiectul şi care subiectul acestei pasiuni. În schimb, în romanul ce a întrunit acum voturile juriului Fémina lucrurile sînt clare: obiectul şi subiectul cărţii îl reprezintă bărbaţii, toţi bărbaţii din viaţa unei femei cuadragenare - bunic, tată, unchi, profesori, fiu, frate, soţ, amanţi, prie-

teni, şefi, colegi, editor. Printr-o bine calculată construcţie narativă, Camille Laurens depăşeşte capcanele autobiografice şi compune un roman cu intrigi şi numeroase personaje exclusiv masculine, disimulînd de fapt portretul unei femei. Bărbaţii sînt mulţi în roman, ea e unică şi stăpîna jocului, fiindcă "îi povesteşte" pentru a-şi seduce cititorul (presupus bărbat). Acesta e destinatarul romanului, "destiné à se taire", dar simţit ca o prezenţă stimulatoare.

Volumul începe cu scena în care o femeie matură, angrenată într-un proces de divorţ şi în scrierea unui roman, zăreşte de la masa cafenelei un trecător care-i place. Bucuroasă de noua ei libertate şi disponibilitate, îl urmăreşte, află că e psihanalist, se programează la cabinetul lui şi decide să-i trezească interesul, vorbindu-i despre bărbaţii din viaţa ei de pînă la 40 de ani. O serie de capitole aparţin povestirii la persoana a III