În luna octombrie a acestui an, manifestările artistice legate de arta dansului din România au atins o intensitate şi densitate nemaiîntâlnite până acum. În timp ce la Iaşi se desfăşura cea de a 9-a ediţie a Festivalului-Concurs Internaţional de Creaţie Coregrafică EURODANS 2000, cu participarea unor tineri coregrafi din România, Franţa, Elveţia, Danemarca, Bulgaria şi Marea Britanie, la Bucureşti dădeau spectacole câteva companii, fiecare reprezentând o anumită direcţie a dansului zilelor noastre - ultimul, de mare răsunet, fiind spectacolul companiei Béjart Ballet Lausanne deja consemnat.
"Traversat de timp"
Coregrafa Régine Chopinot, cunoscută în Franţa din 1978, când creează la Lyon compania Grèbe, devenită în 1980 Compania Chopinot, a compus până în prezent în jur de treizeci de piese coregrafice. În 1986, ea a preluat conducerea uneia dintre cele douăzeci şi ceva de centre regionale de dans din Franţa, Centrul Coregrafic Poitou-Charentes, unde lucrează şi astăzi, împreună cu compania sa, care, din 1993, poartă numele de Ballet Atlantique-Régine Chopinot.
Am avut prilejul de a vedea această companie, pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, interpretând lucrarea Réginei Chopinot, Dansul timpului. Concepută în pragul celui de al treilea mileniu şi inspirată tocmai de acest moment de trecere, piesa este rodul colaborării coregrafei cu compozitorul vietnamez Tôn-Thât-Tiât şi cu sculptorul englez Andy Goldsworthy. Pentru toţi cei trei artişti, tema spectacolului a fost scurgerea continuă a timpului, sugerată metaforic de imaginea unui fluviu.
Muzica originală a lui Tôn-Thât-Tiât, compozitor cu studii muzicale făcute în Franţa, dar ghidat interior de sisteme de gândire orientale - hinduiste şi budiste - a avut un prolog şi trei părţi, Memoria râului, Ciclurile timpului şi Timp uitat, iar fil