Despre Piatra-Neamţ am auzit, ani în şir, doar cuvinte laudative. Promoţii întregi de actori au găsit în urbea moldavă o oază culturală şi un exil aurit. După 1990, ca mai toate oraşele de provincie, Piatra-Neamţul s-a scufundat în aerul de mizerabilitate care, dinspre margine spre centru, a cuprins întreaga ţară. Şi iată cum dintr-un spaţiu privilegiat al spiritului n-au mai rămas decât fumul şi echipa de fotbal a faimosului "Pinalti"!
A fost nevoie ca pe la poalele Ceahlăului să treacă Mircea Dinescu pentru ca adormitul oraş să reintre în atenţia publică. Altfel decât am fi dorit cei în mintea cărora stăruie imaginea vechiului El Dorado al dramaturgiei: invitat de un post de televiziune local, Mircea Dinescu a profitat de prilej pentru a-şi spune, în stilul său de-un farmec cotropitor, părerea despre candidaţii la preşedinţie. Suporter al lui Teodor Stolojan (din motive care-mi scapă: pentru mine, omul susţinut de P.N.L. rămâne aşa cum îl vedea Ceauşeşcu: un incapabil şi-un incompetent!), Mircea Dinescu n-a pierdut prilejul de a-i faulta discret pe contracandidaţii alesului său. Lucru, de altfel, firesc: eu însumi, câteva rânduri mai sus, aş fi putut să-mi amintesc de cuvintele frumoase ale lui Vladimir Tismăneanu la adresa d-lui Stolojan, şi nu de memoriile lui Silviu Curticeanu, din care am citat părerea lui Pingelică despre finanţistul mediocru care era, pe vremuri, liberalul neţărmurit de azi!
Iată, însă, că o echipă de haidamaci din partidul lui Vadim Tudor, pe care Mircea Dinescu l-a taxat cu binecunoscuta sa ironie, au pus iute mâna pe ciomege şi au tăbărât mai întâi pe clădirea postului de televiziune, iar mai apoi pe însuşi poetul! Aşa e înţeleasă la Piatra-Neamţ libertarea cuvântului, aşa vede un partid românesc de la sfârşitului secolului al douăzecilea dreptul la opinie al cetăţeanului! Nu e cazul să spun cine este Mircea Dinescu şi c
