Terminologia bisericească e lacunar şi uneori chiar incorect prezentată în multe dintre dicţionarele noastre moderne; acest lucru e poate chiar mai evident pentru lexicul catolic decît pentru cel ortodox. Se ştie că în română există o formă de sinonimie, cu explicaţii istorice şi conotaţii stilistice, între termeni echivalenţi în esenţă, dar marcaţi de apartenenţa la limbajul religios ortodox, respectiv catolic: duh şi spirit, spovedanie şi confesiune etc. Termenul ortodox e adesea de origine greacă, intrat de obicei în română prin filieră slavă, sau pur şi simplu slav; în schimb, cel catolic e un împrumut latino-romanic dintr-o fază mai tîrzie din evoluţia limbii. în unele cazuri, specializarea e clară, termenii evocînd fără ezitare cadrul lor confesional; în altele e posibilă folosirea a cel puţin unul din cuvinte în ambele contexte; evident, o bună parte din termeni (slujbă, preot, episcop etc.) sînt valabili pentru ambele discursuri. Analiza lexicală ar trebui să distingă între diferitele situaţii (rozariu e specific catolic, dar ar fi de verificat în ce măsură mătănii, chiar dacă preferenţial ortodox, se poate folosi, într-unul din sensurile sale, în ambele contexte). Incertitudinile terminologice se reflectă, în scrisul actual, în anumite confuzii lexicale sau în graba de a prelua termeni şi atunci cînd nu e nevoie de ei. într-un citat din publicistica actuală - "Un milion de fideli au participat la missa solemn? oficiat? de Pap?" (România liberă 2254, 1997, 4; sublinierile îmi aparţin), cuvîntul fideli a fost folosit în mod destul de neinspirat în loc de credincioşi. în română, adjectivul fidel nu se foloseşte, ca substantiv, cu acest sens; în mod evident, e vorba de o traducere (cf. it. fedeli "credincioşi") şi de tendinţa jurnalistului de a păstra ca atare termenii pe care îi simte legaţi de ritul catolic. Mai interesant e cazul formei missa: un cuvînt