Mai degraba interesanti in Apus prin ceea ce reprezinta inventia, imaginatia in reprezentarea lor, decit concretetea spatiului geografic real, Balcanii ar fi punctul nevralgic pe harta cu geometrie variabila a Europei.

In prelungirea orientalismului pe care il proiecteaza in Europa sud-estica, balcanismul este definit, la rindul sau, ca o strategie discursiva, de legitimare a imperialismului, de data aceasta insa, un imperialism al imaginatiei. La fel de contagios ca orientalismul si exotismul, discursuri dominatoare ale Apusului asupra lumii colonizate sau colonizabile in secolele XVIII-XIX, balcanismul va polua, mai tirziu, si autoreprezentarile celor vizati, acestia ingerindu-l neprelucrat si transmitindu-l in toate fibrele existentei lor, chiar si acum, la sfirsit de secol XX. Avem de a face fie cu o asumare patetica a negativitatii unei identitati balcanice, fie cu lepadarea ei totala in favoarea europenitatii (acest miraj care a animat mereu tendintele centripete ale Balcanilor inspre o Europa care nu pregeta sa-i respinga). Alteori, este o reactie intelectuala, elaborata, fata de discursul apusean, asemeni celei postcoloniale, desi dirijata impotriva unui centru care i-a colonizat doar imaginea. Atunci cind balcanismul este confruntat cu o analiza critica, detasata si lucida, din partea unor universitari legati de spatiul balcanic sau din afara lui, sansele de a-i divulga stratagemele, dar mai ales ideologia din care isi trage seva, sint mult mai mari.

In ceea ce priveste Romania, de voie sau de nevoie, din interior sau din exterior, balcanismul ne-a cuprins si, ceea ce este mai trist, ne-a patruns si pe noi. Fara a pacatui in a esentializa si absolutiza diferenta noastra fata de Balcani, fara a accepta reprezentarea lor malefica ori a cadea in capcana unor clisee de tipul insularitatii noastre „intr-o mare slava“, insasi geografia re