Mecanismele intime ale lecturii
Cine cunoaste ceea ce s-a publicat pina acum din jurnalul lui Radu Petrescu (volumele: Ocheanul intors, 1978; Parul Berenicei, 1981; A treia dimensiune, 1984; Catalogul miscarilor mele zilnice, 1999) a inteles, probabil, ca acest autor e unul dintre cei mai rafinati cititori din toata literatura romana. Cartile amintite abunda in trimiteri, referinte, repere literare si culturale, dar si filozofice, muzicale, de arta plastica, dintre cele mai diverse, de multe ori neasteptate. Comentariile autorului pe marginea unor versuri sau pasaje in proza, pe marginea unor tablouri sau piese muzicale, replicile sale la unele idei care-l retin, dezvoltarile acestor idei sint intotdeauna atente si serioase, profund personale.
De ce citeste, in fond, acest scriitor? Si ce citeste el? Prima senzatie e aceea ca la Radu Petrescu cititul e o zilnica gimnastica de intretinere, administrata in mai multe reprize de exercitii nu foarte diversificate: Homer, Ariosto, Tasso, Fratii Goncourt, Balzac, Flaubert, Sadoveanu, Calinescu, Joyce etc. Sint insa pagini din jurnal care arata ca pentru acest autor cititul reprezinta aproape o necesitate organica, ceva similar respiratiei, alimentatiei, somnului. In cazul lui Radu Petrescu lectura e un element sine qua non care participa la constituirea unui ambient personal, creeaza atmosfera sensibila si intelectuala a propriei vieti, ii da consistenta si culoare.
O alta observatie pe care sintem obligati sa o facem: Radu Petrescu nu citeste atit carti, cit autori. Oriunde s-ar afla, el are intotdeauna in buzunar o carte (fireste, nu orice carte), pe care o poate deschide oricind doar pentru a citi (sau reciti) citeva pasaje sau numai o fraza. Oricit de scurta, orice lectura e un eveniment biografic pe care aproape de fiecare data jurnalul il retine si il comenteaza. Lectura pare orientata
