Roann BARRIS
Un teatru al intervalului. Arhitectura si sfirsitul spectatorului
Traducere de Cristina Salajanu
Editura Paidea, Colectia „Spatii imaginate“, Bucuresti, 1999, f.p.
Daca ar deschide cartea cu titlul Un teatru al intervalului, traducere de Cristina Salajanu, cititorul ar avea surpriza sa descopere o lucrare despre arhitectura. Insa lamurind de la inceput asupra continutului cartii, subtitlul Arhitectura si sfirsitul spectatorului inlatura surpriza. Nu si curiozitatea celor interesati pentru ca, pe linga indicarea faptului ca teatrul in sine (nu numai ca metafora in titlu) este avut in vedere, titlul anunta un studiu asupra relatiei dintre arhitectura si teatru. O parte dintre eseurile cuprinse in acest volum reprezinta etape ale cercetarii intreprinse de autoare in vederea sustinerii lucrarii de doctorat la Universitatea din Illinois in 1994, iar introducerea si capitolul despre peisajul arhitecturii americane cuprind note din cursurile pregatite de Roann Barris pentru studentii Universitatii Bucuresti si ai Academiei de Arta Bucuresti in anul 1996-1997.
Dificultatea de a identifica o tema centrala a lucrarii se datoreaza faptului ca majoritatea capitolelor au fost redactate in contexte diferite, dar ceea ce le uneste este atentia acordata intilnirii dintre forma si ideologie (estetica, politica sau sociala), relatie care se explica prin prezenta textului narativ in arhitectura. Asocierea naratiunii cu „cea mai provocator non-verbala dintre artele vizuale“ devine mai putin neobisnuita dupa ce introducerea clarifica notiunea de naratiune in arhitectura, care se refera la conferirea de semnificatie spatiului: „arhitectura da spatiului o istorie, il transforma in loc edificat-sens in care arhitectura daruieste o naratiune si este ea insasi naratiune“. In ceea ce priveste respingerea postmoderna a „marilor na
