Persoana întâi singular

Apariţia volumului Soarele de apoi reprezintă - dacă se poate spune astfel - o surpriză de multă vreme aşteptată de cei ce iubesc literatura. Ana Blandiana n-a mai publicat o carte de poeme noi din 1990 (când i-a apărut Arhitectura valurilor, la Editura Cartea Românească). Timp de zece ani, poeta a participat, cu un sentiment de urgenţă, la viaţa politică, sperând să vadă România transformată într-o "zonă liberă de comunism". în toată această perioadă, cititorii ei s-au simţit frustraţi, deşi au înţeles că este vorba de un sacrificiu necesar.

Şi iată că acum Ana Blandiana este din nou prezentă în librării cu un volum de poeme inedite (există o singură excepţie: poemul Dangăt de fructe). în acest volum - al cărui titlu, Soarele de apoi, este el însuşi un poem, lapidar şi metafizic - o regăsim pe poetă aşa cum o ştiam dintotdeauna: gravă şi reflexivă, de o demnitate statuară, cultivând simplitatea ca singura ei formă de cochetărie. Totuşi, ceva s-a schimbat. Unele texte au o precipitare dramatică, trădând oboseala existenţială a naufragiatului care scrie fără speranţă un nou mesaj pentru a-l arunca în largul mării. De asemenea, a crescut gradul de esenţializare al textelor. Poeta nu-şi mai îngăduie nici temporar să se joace de-a scrisul, nu mai este capricioasă, nu-şi mai pune la urechi cercei din cireşe, în momente de răsfăţ al feminităţii. Ea este integral o conştiinţă, spunând adevăruri importante despre care ştie că nu li se va da importanţă. Un entuziasm contrazis planează, ca o pasăre rănită, în fiecare poem.

Ana Blandiana descoperă acum, la maturitate, persoana întâi singular (după ce în tinereţe îşi dizolvase, fericită, fiinţa în persoana întâi plural). Ea se înţelege pe sine ca pe o lumină care se stinge:

"Se făcuse în mine lumină/ Atât de puternică,/ încât mă vedeam de departe/ şi eu însăm