Cînd, în iulie 1989, am făcut o călătorie la Beijing, unii confraţi m-au certat. Era la cîteva săptămîni doar după marea revoltă din Piaţa Tien An Men. Drept să spun, şi eu ezitasem... Ocazii însă de a vedea o astfel de lume erau atît de rare, încît mi-am călcat pe inimă. La urma urmei, nici să te superi pe China, ca văcarul pe sat, nu e firesc. Bine înţeles, ca să faci lucruri inconvenabile, argumente se găsesc berechet. Totuşi, înarmîndu-mă cu un suflet de reporter insensibil, plecai...

Mai întîi, călătoria cu avionul a fost o experienţă extraordinară. Pilot-şef se întîmplă să fie un pasionat cititor de romane autohtone (eram în 1985!). Dacă citise pînă şi Galeria, intrînd în amănunte... Cred că am mai scris despre aceasta, dar mă repet, fiind ceva prea frumos ca să nu afle şi alţi cititori...

După pilotul-şef, în bărbat avînd alura unei vedete, îl cunoscusem şi pe navigant, un vechi radiofonist, iubitor de poezie, nu de romane, ţinînd seama că sunetul... Navigantul era mai posac, părînd tot timpul distrat.

Ne apropiam de munţii Himalaia. Pilotul aţipise cu şapca lăsată pe figură. Intrasem în vorbă cu navigatorul. Şedeam amîndoi în picioare în cabina de pilotaj. La manşă trecuse pilotul-secund. Radiofonistul era ocupat cu staţia şi mesajele lui.

Zburam la mare înălţime. Ne pregăteam să trecem peste Himalaia. La un moment dat, între un mesaj şi altul, navigatorul îşi lăsă în jos căştile, întrebîndu-mă dacă nu o cunosc cumva pe poeta X. Şi-i spusese cu glas tare numele prin vacarmul motoarelor... Era o poetă tînără, foarte la modă, care făcea furori. Dacă aş fi fost vreun bîrfitor, un rău de gură, aşa aş fi făcut: "A, cutare, aia..." - aşa şi pe dincolo, cum se bîrfeşte.

Clătinîndu-mă din cauza golurilor de aer, eram la zece mii de metri, am răspuns imediat, - cum să nu, o cunosc bine, e o fată minunată şi o poetă de vi