Citesc în paralel, şi nu întîmplător, articole şi programe electorale, din campania actuală, aflată la apogeu, şi cîteva texte aparţinînd lui Mircea Eliade, din Vremea, Buna Vestire, Cuvîntul ş.a., din a doua jumătate a anilor '30, majoritatea, din care Vatra nr. 6-7/2000 a făcut, sub oblăduirea d-lui Mircea Handoca, o antologie. Un paradox devine izbitor în lectura mea paralelă şi despre el va fi vorba în editorialul de astăzi.

Ce susţine Mircea Eliade în articole (electorale, şi ele, în bună parte) precum De unde începe misiunea României?, O revoluţie creştină, Piloţii orbi etc.? în esenţă, fiindcă n-am spaţiu ca să dezvolt, el atacă întreaga clasă politică din România de după 1918, acuzînd-o de politicianism, de corupţie economică şi de iresponsabilitate faţă de destinul naţional. Să mai spun că aceste teme le regăsim în presa din zilele noastre? Soluţia ar veni, după părerea lui Mircea Eliade, de la tinerii din generaţia lui (generaţia '27, a Manifestului "Crinului Alb"), care şi-au propus să înfăptuiască o "revoluţie creştină" (dar nu o "nouă Reformă", ci "o adîncire a celei mai vechi din formele de viaţă creştină" şi anume "ortodoxia'), menită să potolească "setea neamului de a se împrospăta sufleteşte, de a se întări şi a se spiritualiza". "Mîntuirea Neamului" ar consta în acest spor de spiritualitate ortodoxă, în această revoluţie spirituală capabilă să pună capăt primatului materialist al politicii şi decăderii morale a intelectualităţii care a pariat pe "progres", pe occidentalizare, pe o Europă - Franţa, Anglia, - "intrată în decadenţă", în loc să se întoarcă la propriile izvoare sufleteşti, etice şi religioase. Nu se putea, din nefericire, ca revoluţia cu pricina să nu conţină un fond oarecare rasist. Apărîndu-l pe Eliade de învinuirea de antisemitism, dl Handoca nu bagă de seamă cîteva sintagme foarte limpezi din articolele sale. Greşala "pi