convorbire cu 1 Q SAPRO, zis şi Ursu' din Carpatzi În ambianţa rafinat contestatară de la Teatrul Act, prezenţa unui "băiat de cartier" are efectul unui şoc. În Poveste de cartier (spectacol scris şi regizat de Alice Barb) nişte tineri marginali îl aşteaptă pe mijlocitor, pe cel care le furnizează raţia de droguri. Aşteptarea se prelungeşte, ei îşi povestesc frînturi din viaţă, timpul se dilată, trupul suferă şi muzica urlată de 1 Q Sapro polarizează trăirile într-un strigăt inarticulat, dar expresiv prin energia negativă acumulată. O energie a nemulţumirii, care îşi caută cultura. De dragul obiectivităţii observ, totuşi, că interlocutorul meu a început prin a fi nemulţumit de lipsa de orizont a vieţii, acum fiind nemulţumit de felul cum (nu) este aplicată legea drepturilor de autor. Este o evoluţie.

- Cum te cheamă? - ... Cezar. - ...mai tare! - 1 Q (Unchiu') Sapro. - Asta ştiu. Dar cum eşti trecut în cartea de identitate, pe listele electorale... - Nu contează. Oricum nu votez şi ce, mă legitimaţi acuma? Mă cheamă Cristea Cezar. - Unde stai? - În Berceni. - Cum ai ajuns la Teatrul Act? - Accidental. Am scos un album la Casa de discuri Mediapro Music şi cineva mi-a dat un telefon că ar avea nevoie de nişte piese pentru un spectacol şi am zis că vreau să văd despre ce e vorba şi am ajuns aici. Subiectul se pupa cu piesele mele şi a apărut cumva ideea să joc şi eu şi mi-a plăcut foarte tare, pentru că este un spectacol manifest. Trage un semnal de alarmă asupra consumului de droguri. Treabă pe care mulţi nu o văd. Am cunoscut oameni normali, care acum după ce au consumat droguri devin slabi ca stinghia şi îi dor toate oasele. - Ai consumat droguri? - Bineînţeles. - Şi e plăcut? - Un moment, e plăcut. E o stare halucinogenă care te face să te simţi bine, să uiţi... Eu n-am luat droguri dure şi n-o să iau vreodată. Dar am văzut: heroina durează aproape o z