La ora cînd scriu acest articol, un calm plat pare să se fi înstăpînit peste cinematografele bucureştene. (E adevărat că ne putem duce să vedem cum îi bîntuie fantomele pe Harrison Ford şi Michelle Pfeiffer într-o premieră recentă, dar filmul sună mai tentant decît e de fapt şi, oricum, sîntem noi înşine prea bîntuiţi de rezultatele alegerilor generale ca să ne mai pese.) Cu totul altfel au stat lucrurile în săptămîna 20-26 noiembrie, pe parcursul căreia s-au suprapus Festivalul DaKino şi Zilele Filmului Britanic. Ca anglofil am optat fără ezitare pentru cel de-al doilea eveniment (la Cinema Studio, între 20 şi 23) şi singurul meu regret este că programul n-a cuprins decît cinci filme (dintre care unul rula şi în circuitul comercial). Dar prin cinci filme poţi călători pe distanţe mari, în locuri unde ai ce descoperi şi de unde ai ce lua. East is East/Orientul rămîne Orient (regia Damien O'Donnell) - filmul care a deschis programul - şi The House of Mirth/Casa bucuriei (regia Terence Davies) - filmul care l-a închis - au fost cele mai bune. Situîndu-şi acţiunea în anii '70 în suburbia industrială Salford, East is East e comedia războiului ce izbucneşte într-o familie inter-rasială (tatăl pakistanez, mama englezoaică) atunci cînd copiii, crescuţi între tradiţiile musulmane severe şi ecourile eliberatorilor ani '60, se ridică împotriva tatălui, care încearcă să le modeleze vieţile după legile comunităţii sale. Filmul cultivă un aer de anarhie, glorifică haosul tonic rezultat din permanentul frecuş interertnic şi intercultural, din ciocnirea neîncetată dintre forţa tradiţiei şi forţa emancipării, dintre nevoia de rădăcini şi atracţia integrării. E o dezordine vitală, căci ea aduce întrepătrundere, îmbinare, acceptarea diferenţelor, înseamnă refuzul delimitărilor rigide (oriental-occidental), neagă atît perfecta izolare (în spatele tradiţiilor) cît şi perfecta asi