Anul acesta pare să se fi aşternut consensul peste breslaşii Thaliei. Toată lumea e de acord că Festivalul Naţional de Teatru însemnat-a un succes, că a fost mai complex, mai diversificat, mai bine organizat decît în alţi ani. A avut şi un OFF iniţiat de companiile independente (Teatrul ACT, Teatrul Inexistent, CIAC, Studiul Toaca, Teatrul Luni de la Green Hours), plus o secţiune de debut-OFF ce a cuprins în genere producţii ale studenţilor la UATC din ani terminali, acestea pe lîngă secţiunea oficială, cu spectacole selectate de directoarea festivalului, criticul de teatru Alice Georgescu. Au existat şi ateliere critice datorate secţiei române a AICT, dezbateri, conferinţe, ce mai, tot tacîmul teoretic şi practic al unui festival de anvergură internaţională. OFFtaturile neOFFiciale se pot număra pe degete de astă dată, oamenii de teatru regăsindu-se zilnic într-o atmosferă familiară şi familială în sălile de spectacol ori salonul UNITER, în acest noiembrie electoral în care publicul a votat în număr mare pentru teatru. După acest clişeu stilistic îmi vine să scriu şi "Niciodată toamna nu fu mai frumoasă..." pentru a contura mai clar tabloul idilic în care festivalul ne-a aruncat cu o săptămînă în urmă. N-am cum să fac aici o dare de seamă completă a zilelor festivaliere, mă voi mulţumi aşadar (şi vă voi nemulţumi) cu un slalom printre cîteva repere spectacologice. În primul rînd - cronologic, dar nu numai - producţia Teatrului Naţional din Craiova Slugă la doi stăpîni de Carlo Goldoni, în regia lui Vlad Mugur, e fără doar şi poate un eveniment artistic, cum maestrul ne-a obişnuit deja. Aş puncta apoi Hamlet-ul lui Liviu Ciulei şi aş trece de la seniori la juniorii regiei româneşti: Anca Bradu, cu Deşteptarea primăverii de Wedekind, Teatrul Naţional Tîrgu Mureş Compania "Tompa Miklos", un spectacol puternic, de o frumuseţe bine strunită. Saragosa - 66 de zile