Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedete, tabele şi drame

Publicat in Dilema Veche, vineri 1 decembrie 2000 ·

Statutul vedetelor neaoşe continuă să şerpuiască printre plusuri timide şi minusuri ridicole. Revistele mondene şi pentru femei sînt cele care şi-au asumat responsabilitatea obositoarelor oscilaţii: nu în ceea ce priveşte biografia propriu-zisă a vedetei X, ci referitoare la modul în care acestea sînt tratate în mass-media. Vorbeam, mai demult, de decenţă în cazul Andreei Marin şi al divorţului acesteia, şi de mahala genuină în cazul "evadării" de acasă a Andreei Antonescu. În ambele situaţii tonul neutru-optimist cu care ne obişnuise o revistă precum Tv Mania îşi pierdea rostul static în faţa acţiunii debordante. Redactorii revistelor de "specialitate" nu se mai mulţumesc, însă, cu nici una din cele două abordări clasice menţionate. Ultimul număr al revistei Unica încearcă varianta tabelului. Fără să ştim, concret, despre ce e vorba, deja tabelul naşte în minţile noastre niscaiva conexiuni sistematice şi contabiliceşti. Nu sînt greşite, deoarece, dacă aruncăm un ochi mai atent în tabelul respectiv, vedem că statutul de vedetă e cuantificabil în cele mai mici detalii: Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu sînt comparate în privinţa ochilor, bustului, picioarelor, taliei, umorului, sex-appeal-ului, spontaneităţii. Experţii sînt cinci bărbaţi celebri, cel puţin în viziunea redactorilor revistei: Mircea Badea, Cătălin Botezatu, Horia Brenciu, Adrian Enache şi Marius Rădmănăştean. Evident că judecatele sînt femei iar judecătorii, bărbaţi. Ca atare, efectul neplăcut şi mult vehiculat de trup-marfă se face resimţit din nou. Interesant este că, în ridicolul tabel, calităţile fizice se îmbină armonios cu cele "sufleteşti", conform indicaţiilor cuminţi pentru o compunere de clasa a cincea. Rezultatele nu contează, şi nici măcar lipsa originalităţii (într-o revistă tv exista, mai demult, un tabel asemănător,

referitor la Thalia şi Natalia, preluat dint-o revistă suda

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Impactul va fi mare. Aș spune că va fi paralizant”. Ce urmează după decizia SUA de a suspenda ajutorul militar pentru Ucraina

HotNews acum 33 minute
După decizia Casei Albe de a sista ajutorul militar pentru Kiev, Ucraina ar putea să-și mențină ritmul actual de luptă timp de câteva săptămâni – poate până la începutul verii – înainte ca măsura să înceapă să aibă un efect major, au declarat oficia

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum o ora
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 50 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Aproape 100 de percheziţii, în 12 judeţe şi în Bucureşti, la grupări specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate/ Peste 50 de suspecţi vor fi duşi la audieri la DIICOT Piteşti

News.ro acum o ora
Poliţişti şi procurori ai DIICOT Piteşti au făcut, marţi, 95 de percheziţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Maramureş, Prahova şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar care vizează ac

INS: Rata şomajului a scăzut cu 0,2 puncte procentuale în luna ianuarie, la 5,5%, faţă de decembrie 2024

News.ro acum 30 minute
Rata şomajului în luna ianuarie 2025 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,5%, ȋn scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată ȋn luna decembrie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”Rata şomajului în luna i

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Trudeau afirmă că Canada va impune imediat tarife de 25% pentru 30 de miliarde de dolari de produse americane ca răspuns la decizia lui Trump

News.ro acum 4 ore
Canada va răspunde imediat cu tarife pentru 30 de miliarde de dolari de bunuri americane dacă decizia administraţiei Trump de a impune tarife ţării sale intră în vigoare marţi, a declarat Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, potrivit CNN. ”Astăzi

Un Ferrari de 440.000 de euro, distrus de un șofer într-un test de viteză, înainte de a fi cumpărat

Adevarul acum o ora
Un bărbat din Germania a scăpat ca prin minune după ce a distrus un Ferrari SF90 Stradale de 1.000 de cai putere într-un accident pe autostrada 33, în apropiere de Bielefeld.

De ce s-au despărțit Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu. Milionarul rupe tăcerea: „Nu e ușor să…”

Cancan acum o ora
O nouă despărțire surprinzătoare zguduie showbizul românesc! Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu nu mai formează un cuplu, vestea separării venind pe neașteptate pentru fanii celor doi. Relația lor, care părea solidă și plină de momente frumoase, s-

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°