Într-o bună dimineaţă, un cetăţean pe numele lui conspirativ nea Gheorghe, a pus ochii pe cel mai frumos brad din Cîmpina. Bradul, dintr-o specie rară, se găsea în părculeţul din centrul oraşului şi fusese plantat acolo acum zece ani, de un băiat al cărui tată murise în revoluţie. Puţin importă însă acest amănunt - cert este că pentru nea Gheorghe (care nici nu-i ştia povestea), bradul era al nimănui. Nu i-a fost uşor să-l taie. Poliţistul care (miracol de Crăciun!) l-a prins cu el în spate povesteşte că hoţul era asudat şi enervat şi a mărturisit din prima: "Da, dom'le, l-am luat din parc să-l duc la copii!" Ca să punem lucrurile puţin în context, e bine de ştiut ca la vremea aceasta, la mai puţin de 100 de kilometri, lumea subţire se îngrozea la gîndul pierzaniei din turul doi. Să fi ştiut nea Gheorghe de tot deranjul de la Bucureşti? Chiar dacă aşa a fost, teama de justiţia iminentă nu l-a mişcat într-atît încît să renunţe la gestul simplu şi absolut normal al furtului. Hotărîrea lui ne spune mai mult decît 1.000 de cuvinte ale analiştilor politici îngrijoraţi: democraţia, ca şi pericolul la adresa ei, sînt plante de seră, cultivate în televizor. Americanu', care, la fel ca nea Gheorghe, n-are timp de fineţuri, are un principiu la fel de sănătos: it's business as usual. Acum, la Cîmpina, bradul s-a întors deja la locul lui, iar municipalitatea a anunţat că îl va împodobi de sărbători. E însă ultima reprezentaţie - transplant de rădăcini încă nu se poate face. Aşa că în ianuarie bradul acesta comunitar îşi va îndeplini ultima datorie către oameni, în vreo sobă anonimă. În locul gol se va pune altul, dacă se găsesc bani, iar nea Gheorghe se va enerva prin tribunale, invocînd în faţa instanţei copiii care îl aşteaptă, necăjiţi, acasă. Ca să nu pierdem şi noi timp, vom ţine procesul chiar acum. Cu menţiunea că numele, profesiile şi alte amănunte sînt fictive şi