Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Democratura

Publicat in Dilema Veche, vineri 1 decembrie 2000 ·

Într-o viziune simplificatoare, democratura este o democraţie aparentă. Ea îşi anexează instituţiile democratice, dar nu le îngăduie să funcţioneze. Înainte de '89 termenul nu intrase nici în limbajul puterii, nici în cel al contestatarilor ei. Abia tranziţia l-a introdus cu timiditate preluîndu-l din America Latină, locul lui de obîrşie. Dictatura stalinistă nu îşi spunea democratură, ci de-a dreptul democraţie, şi anume în versiunea ei cea mai avansată. Stalinismul neaoş imprimase acestei pretinse democraţii natura statului poliţist. Vorbind despre democratură tranziţia vorbea despre sine. Ea bătea pasul pe loc la jumătatea drumului care ar fi putut duce de la tiranie la democraţie. Transfigurarea poliţiei agresive într-o poliţie sfioasă nu s-a dovedit suficientă pentru parcurgerea acestui drum. Nepăsător la alternativele ideologice, acest perseverent exerciţiu al sterilităţii a dus după 11 ani la acea memorabilă filă a calendarului datată 26 noiembrie 2000. Neprevăzut, deşi previzibil, ameninţătorul succes al extremismului are conotaţiile unei diagnoze.

Circumstanţe mai mult decît incomode i-au convins pe numeroşi descendenţi ai dacilor, romanilor şi ai naţionalităţilor conlocuitoare că de pe urma discursurilor despre o reformă a economiei înfăptuită prin mijloace democratice nu s-au ales nici cu reforma, nici cu democraţia. De aici întoarcerea atîtor cetăţeni spre tribunul altei cauze care promite să-i scutească atît de reformă cît şi de democraţie înlocuind tranziţia prin restauraţie. Milioanele de alegători care şi-au dat votul extremiştilor nu s-au pronunţat contra democraţiei şi contra reformei, ci contra mistificării lor. Dacă opţiunea lor a fost greşită, ea a dovedit totuşi că tranziţia le-a asigurat fie şi libertatea de a greşi. Reiterîndu-şi în turul 2 greşeala, ei s-ar pune în situaţia de a pierde pînă şi această cea mai nefericită dintre li

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°