Propulsat de sfîrşitul războiului rece, conceptul a trecut din sfera analizelor politologice în cea a conferinţelor diplomatice menite să elaboreze noi strategii mondiale. Conotaţiile termenului par să trimită spre ideea de omogenizare limitată a lumii. Luîndu-şi ca referenţial globul, respectiv planeta, conceptul exclude cosmosul şi îşi stabileşte astfel prima sa limită: cea spaţială. Mult mai evidentă apare limita sa politico-socială, izvorîtă dintr-o confuzie genetică: reprezintă globalizarea o tendinţă definitorie a epocii, ori un simplu deziderat? Acolo unde domnesc confuziile se aprind parcă de la sine şi disputele. Ca atare, promotorii globalizării se confruntă cu criticii ei. Odată cu secolul 20, explică vestitorii acestui viitor luminos, ia sfîrşit şi cel mai înverşunat conflict care îi învrăjbea pe locuitorii planetei. Lumea bipolară a devenit monopolară - altfel spus monopolistă. O dovadă că omogenizarea avansează: proporţia pămîntenilor care trăiesc din cel mult un dolar pe zi a scăzut de la 27 la 15%. Asemenea cifre, protestează oponenţii, demonstrează nu omogenizarea,

ci stridenta inegalitate care divide omenirea începutului de mileniu. Contestatarii acestei strategii se tem că ea ar putea viza legitimarea unui centru de dominaţie la scară mondială. Sub alt drapel şi cu alte motivaţii, remarcă ei, globalizarea anilor 2000 o aminteşte pe cea a Kominternului de la începutul anilor 1900. Modelul monolitismului planetar este în acelaşi timp dezavuat şi reactualizat. Războiului rece nu i-a urmat o pace călduţă, ci un şir de războaie cît se poate de fierbinţi, mergînd pînă la bombardarea populaţiei civile a unei capitale europene de către cea mai sofisticată flotă aeriană contemporană. În loc să se autodizolve, unica alianţă militară internaţională continuă să se consolideze şi să se extindă. Purtătorii cei mai vizibili ai globalizării rămîn mili