Pe pereţii barului de la Grand Hotel Bulgaria, unde stau, îmi atrage atenţia o serie de hărţi istorice elegante, cu o Bulgarie din anii 800-900, ce se întinde de la Marea Neagră la Marea Egee şi cea Adriatică: les Balkans, c'est nous! - cum ar veni. Ies în stradă şi, din vitrina unui magazin alimentar, îmi surîde o vacă, anunţîndu-mă că acolo se poate găsi "cea mai bună brînză din Balcani". Involuntar, mă gîndesc că la noi asta ar fi mai degrabă o contra-reclamă. Comentez aceste mici fapte precum şi altele cu amicul din Serbia: este o inversare interesantă a raportului mase-elite, ca să spun aşa - constată acesta. La bulgari, un şofer de taxi, de pildă, îţi spune mai degrabă că ei, bulgarii, sînt cam pîrliţi; la nivelul elitelor ai însă totdeauna un mesaj pozitiv. La noi e invers: şoferul de taxi va fi, eventual, mîndru că e sîrb, în timp ce elitele sînt ocupate mai ales să arate că sîntem ultimii oameni. La noi, mesajul negativ a ajuns pînă la şoferul de taxi - mă gîndesc eu. Rezum şi simplific: mesajul elitelor bulgare este, în mare măsură, unul pozitiv, de genul noi sîntem centrul Balcanilor! Intrarea în Europa se face în acest caz nu pe uşa din spate a "europenilor" de rangul trei, ci pe aceea din faţă a oaspeţilor de onoare, reprezentanţi ai unei mari regiuni. La noi, dimpotrivă, mesajul elitelor a devenit unul sistematic negativ, de genul noi sîntem coada Europei! Că acest dispreţ de sine poate veni, la unii, dintr-un exces de dragoste înşelată, pe filieră cioraniană, nu schimbă cu nimic lucrurile. Problema aici nu este una de adevăr şi nici de fidelităţi sentimentale, ci una de realism politic, de ceea ce faci cu ceea ce ai. La începutul anilor '90, am descoperit cu trans-patriotică indignare crezul Bruxelles-ului în "naţiuni cu vocaţie europeană" precum şi frontierele geografice ale acestei ciudate "vocaţii". A vedea în aceasta un "complot" împotriva R