Alice Georgescu, în calitate de directoare a Festivalului Naţional de Teatru ediţia 2000, a condus proiectul aşa cum o mare doamnă obişnuieşte să organizeze un dineu. A invitat lume interesantă, diversă şi, mai ales, bine asortată. Armonia este, de altfel, punctul cardinal în jurul căruia gravitează interesul distinsei publiciste. Ca o gazdă perfectă, ea a primit publicul înainte de fiecare spectacol, prezentînd spectacolele cu aplomb şi prezentîndu-se pe sine cu graţie, înveşmîntată într-o costumaţie perfect adecvată. În folosul reprezentaţiei, a neglijat reprezentarea, refuzînd obiectivitatea judecăţii planice şi proporţionale. Nici o piesă romînească nu s-a nimerit în selecţie, atunci cînd n-a putut s-o merite pe deplin; nici un judeţ istoric nu s-a bucurat de atenţie, atunci cînd n-a reuşit, prin forţe proprii, să şi-o atragă asupra lui. Alice Georgescu şi-a impus gustul, despre care ştia că, fiind ales, nu poate fi decît autoritar. Ca şi Alice din Ţara Minunilor, Alice Georgescu a ştiut să-i îmblînzească pe toţi eroii ţării teatrului, de la iepurele de martie (Alexandru Dabija) la pălărierul nebun (Alexander Hausvater), de la ducesa fără milă (Ada Lupu) la regina de cupă (Cătălina Buzoianu). I-a adus pe toţi la un loc şi i-a făcut să strălucească împreună, pentru mai marea glorie a teatrului şi a Bucureştiului, pentru bucuria cetăţii şi a universului (urbi et orbi). Organizarea evenimentului a fost perfectă. După ce a permis, cu mansuetudine, cazarea "salonului refuzaţilor" la Teatrul Act şi la clubul Green Hours în nocturn, aşa cum aveau loc, pe vremuri, spectacolele lui Miriam Răducanu la Ţăndărică, directoarea a dozat cu artă succesiunea evenimentelor majore. A dat Cezarului ce este al Cezarului, punînd în deschidere rafinatul, dar obositul, Slugă la doi stăpîni al lui Vlad Mugur şi, în a doua zi, Hamlet-ul domestic, drama de familie regizată de Livi