despre virtuţile nebănuite ale gospodinei feseniste şi ale ţăranului moldovean Ceea ce părea a fi momentul triumfal al PDSR, întoarcerea celor pe care poporul i-a refuzat o dată, s-a transformat într-un moment tensionat în care umbra lui Vadim pluteşte frustrant şi înţepenit peste România. Deşi PDSR şi Ion Iliescu sînt pe locul întîi, totuşi victoria nu este a lor, ci a lui Corneliu Vadim Tudor şi a Partidului România Mare. Sondajele îl arătau pe C.V. Tudor în turul doi, dar nu i-au prevăzut un scor ameninţător pentru ocupantul locului întîi. La numai două zile de la alegeri, se profilează o schimbare radicală în domeniul politic. CDR - 2000 nu a intrat în Parlament, campionul anti-comunismului, PNŢCD, e aruncat în afara terenului, după ce nu a fost capabil să-şi depăşească obsesiile. În acelaşi timp, eşuează două proiecte ambiţioase care presau schimbarea sistemului politic: UFD şi ApR. Primul a încercat să imprime o ideologizare mai strictă dreptei, dar, nesigur, s-a complăcut sub umbrela unui nou CDR născut mort. ApR a fost numai o flamă care s-a stins repede din cauza epuizării mesajului mult prea banal şi normal pentru un electorat atras de atitudini radicale. Dacă pînă acum clivajele cu care se opera ţineau de momentul 1990 - comunişti versus anti-comunişti, reformişti versus anti-reformişti - acum linia de despărţire trece între democraţi şi autoritari. Deşi analiştii pe care îi au ar fi trebuit să îi prevină şi să-i pregătească pentru această eventualitate, politicienii au părut năuciţi, chiar şi C.V. Tudor, care este foarte încrezător şi nu mai scoate lumea în stradă. Dar după această năuceală, politicienii au avut reacţii mature. Cel mai important om al momentului pare a fi Adrian Năstase, care controlează singurul partid mai puternic decît PRM. Iar acesta a exclus hotărît o alianţă cu PRM, dînd startul acestei noi aşezări despre care vorbeam. Valeri