Ideea că ascensiunea partidului lui Vadim ar fi fost favorizată de egoismul meschin şi de atitudinea rudimentară şi arogantă a unor "directori de conştiinţă" din "elitista societate civilă românească", idee lansată încă înainte de scrutinul din 26 noiembrie, nu poate decît să aducă un plus de confuzie şi să întîrzie analiza în profunzime a cauzelor răului. Spunînd aceasta nu vreau cîtuşi de puţin nici să minimalizez erorile pe care le-a comis "societatea civilă" nici să eludez prestaţia foarte slabă a unora din reprezentanţii ei proeminenţi. Problema e, cred, alta: în lumea românească a ultimilor ani, "directorii de conştiinţă" şi "liderii de opinie" nu fac parte nicidecum din elita intelectuală a societăţii civile. Ei nu se numesc Andrei Pleşu, Nicolae Manolescu, H.-R. Patapievici sau Gabriel Liiceanu, pentru simplul motiv că vizibilitatea lor în această ipostază a fost extrem de redusă. Influenţă efectivă au avut - şi au - în schimb animatorii de talk-show-uri şi cei cîţiva ziarişti care se plimbă de la un post de televiziune la altul şi se pronunţă în toate chestiunile, de la Kosovo la manualele alternative şi de la reformă la integrarea europeană. Prezentîndu-se ca purtători de cuvînt ai "majorităţii tăcute", ca exponenţi ai nemulţumirii populare, ei au avut un rol covîrşitor în devalorizarea politicului şi a ideii însăşi de democraţie. Fie pe ton de băşcălie, fie în registru grav şi patetic, ei au indus convingerea că democraţia aduce după ea corupţie şi haos, că politica e numai ipocrizie şi joc de interese. De aici - nostalgia regimului autoritar, dur, care să instaleze, în fine, ordinea şi liniştea. Şi mai e ceva, extrem de important. Televiziunea, în mult mai mare măsură decît presa scrisă, are capacitatea de a crea evenimentul. E cunoscută spirituala butadă a lui Chesterton: "Jurnalismul constă în bună parte să le spui: «Lordul Jones a murit» unor oa