- Dom' doctor, ce-aveţi pentru paranoia?

- Toată stima, domnule, toată stima! În căutarea unui leac, bolnavul naţional a scotocit prin fundul sertarului şi a găsit - minune - unul pe care nu l-a mai încercat. Medicamentul acesta n-are prospect, nici termen de garanţie, dar de ce n-ar fi bun, atunci cînd cel de pe reţetă nu provoacă decît ameţeli? Un român din cinci şi-a făcut socoteala asta. Regulile democraţiei ne cer să n-avem pentru el decît stimă. În fond, dacă nu se poate pîine, atunci să fie măcar circ. Numai că atunci cînd politicienii rîd, rareori se şi distrează. Alegătorul care spera să asiste la spectacolul învigorant al execuţiei caprei vecinului riscă să vadă pe eşafod turma întregului sat - cu capra sa în frunte. Dar totuşi, de ce i-am votat? Pentru că ne-au promis, din nou, că vor face ceea ce noi nu vrem. Ori nu putem, ne e lene, n-avem timp, nu sîntem plătiţi destul, în seara asta e meci etc. etc... I-am votat cu speranţa secretă că mîine se vor duce la slujbă în locul nostru, vor face curăţenie acolo, vor recapitaliza, reutila, găsi piese de schimb, o nouă colegă de 23 de ani, pauză de masă prelungită şi - am uitat esenţialul - nimic de făcut! I-am votat, cu alte cuvinte, pentru că ne-au asigurat că ne va fi mai bine fără nici o modificare în atitudinea noastră faţă de muncă şi faţă de ceilalţi. În plus, i-am votat pentru că avem sentimentul că aşa nu se mai poate. Îl vom înlocui acum cu se poate altfel? Răspunsul ar trebui să ni-l dea istoria şi tradiţiile. S-a putut vreodată? Nostalgicii vor arăta cu degetul perioada domniei lui Carol I. Ori România interbelică. Alţii vor spune că anii '70 sînt o referinţă în privinţa bunăstării generale. Partizanii Europei vor arăta cu degetul Spania sau Grecia, ţări la fel de necăjite ca noi, altădată. În sfîrşit, tinerii studioşi vor arăta cu mîndrie viza cu drept de muncă, chezăşie a unui viitor