Silvia Codreanu, actriţă la Theatrum Mundi, a oferit publicului bucureştean, mereu însetat de poezie, un one-woman show, spectacol-recital de lirică strict feminină, prezentat la Teatrul Act sub denumirea Ziua Mîniei (Dies Iræ ). Protagonista şi-a asumat selecţia textelor, regia, ilustraţia muzicală, decisă să pună în valoare nu numai calităţile sale personale - incontestabile - ci şi cauza nobilă a tuturor femeilor posedate de talent. Colajul de versuri este astfel compus încît să potenţeze dimensiunea dramatică a demersului poetic. Totuşi, persistenţa tonalităţii patetice nu rezultă exclusiv din alegerea autoarei spectacolului. Aceasta din urmă trece dezinvolt de la Marta Petreu la Saviana Stănescu, oprindu-se la Denisa Comănescu, Angela Marinescu, Grete Tartler, Nora Iuga şi la multe alte case mari, fără a uita obligatoriile reverenţe către "monştrii sacri" Magda Isanos, Maria Banuş şi Nina Cassian. Ea culege de peste tot accente oraculare, fioruri apocaliptice, ardori religioase, temeri obscure etc., sugerînd că solemnitatea ar fi nota dominantă a feminismului poetic. Într-adevăr, se pare că amuzamentul şăgalnic, ironia uşoară, verva jucăuşă sînt, cam surprinzător, manifestări pure şi dure ale virilităţii. Nu vedem aproape deloc printre autoarele femei omologi ai unor Prévert, Dinescu, Brassens sau Topîrceanu. Bărbaţii gustă lejeritatea, în timp ce femeile prizează gravitatea. Dintre autoarele antologate, doar Nina Cassian infirmă regula, dar Silvia Codreanu are grijă să aleagă din opera acesteia doar ceea ce se armonizează bine cu restul. Ca urmare, textul spectacolului obligă la păstrarea unei atitudini de reculegere demnă, fără nici o îngăduinţă pentru frivolitate. Structurîndu-şi demersul între mînie şi confesiune, actriţa îşi limitează voit gama de mijloace.

În loc să treacă de la rîs la plîns, de la joc la spaimă, de la celebrare la disperare,