Da-i, Doamne, romanului, mintea cea de pe urma. Rezultatul alegerilor din 26 noiembrie a fost, pentru cei mai multi observatori, socant. Dreapta a ajuns sa fie reprezentata in Parlament doar de Pnl, toate celelalte partide ale ei fiind maturate de pe scena politica. Revenirea in top a Pdsr-ului - cu...
Da-i, Doamne, romanului, mintea cea de pe urma
Rezultatul alegerilor din 26 noiembrie a fost, pentru cei mai multi observatori, socant. Dreapta a ajuns sa fie reprezentata in Parlament doar de Pnl, toate celelalte partide ale ei fiind maturate de pe scena politica. Revenirea in top a Pdsr-ului - cu aproape 40% din optiuni - nu a fost - totusi - o surpriza. Socul s-a materializat in ascensiunea uluitoare a unui partid extremist - Prm-ul - si a liderului sau - C.V. Tudor. Se stie ca Prm-ul nu are un program precizat, "tezele" lui fiind un amalgam de idei etatist-socializante, xenofobe si nationalist-sovine, si ca liderul C.V. Tudor este o "ciudatenie" ce imbina bufoneria, pseudocultura, demagogia fara limite, badarania. Prm-ul, un mozaic alcatuit din fosti securisti si militieni, afaceristi verosi, vedete culturale de moment etc., a acumulat aproape un sfert din voturile exprimate ale electoratului roman. Pentru elita intelectuala a tarii, aceasta ascensiune - amintind de "ascensiunea lui Arturo Ui" - a semnificat adaugarea la tarele cunoscute ale romanului a unei vocatii suicidare. Cum a putut sa opteze un sfert dintre cetatenii ce au votat - s-a pus intrebarea - pentru o grupare ce, daca va ajunge in vreun fel la putere, va face praf si pulbere Romania? Se stie ca Occidentul va izola complet tara si se crede ca prima consecinta va fi razboiul civil, incheiat cu ruperea Transilvaniei din trupul tarii. Optiunea cea mai ingrijoratoare s-a produs tocmai in aceasta parte a tarii, ardelenii - romani si maghiari - votand masiv pentru Prm si C.V. Tudor.