Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii au fost dezavantajati de pozitionarea pe listele electorale

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 5 decembrie 2000 ·

Partidul National Liberal a ramas singura formatiune politica de dreapta din Parlamentul Romaniei. Vechiul sau partener, PNTCD, va ingrosa, nu peste multa vreme, randul somerilor politici. Desi a participat la guvernare, "reformand" intr-un mod cat se poate de original justitia romaneasca, iar liderul de jure al liberalilor, Mircea Ionescu-Quintus, a fost dat in vileag ca stabil colaborator al Securitatii, PNL a incercat din rasputeri sa demonstreze electoratului ca are oameni capabili de a se implica activ in schimbarea in bine a societatii romanesti. Scorul mic, putin peste 6%, obtinut la nivel central de catre Partidul National Liberal, desi a insemnat intrarea pe propriile picioare in forul legislativ, a aratat, in acelasi timp, ca electoratul nu mai este atat de credul ca inainte.

In Iasi, PNL nu a reusit sa-l trimita in Parlament decat tot pe avocatul Adrian Mogos care, probabil, se va lauda cu aceleasi rezultate ca si in trecuta legislatura, in timp ce Mircea Cinteza si Relu Fenechiu isi vor mai incerca sansa peste vreo patru ani. Nici fostul candidat la Primaria Iasi, consilierul municipal Dan Carlan (locul 3 la Camera Deputatilor), nu a avut parte de mai mult noroc, dar, cu siguranta, o eventuala plasare a vicepresedintelui PNL Iasi pe prima pozitie la Senat (sau Camera Deputatilor) ar fi adus un scor superior organizatiei iesene.

"Rezultatul scos de PNL Iasi este sub media pe tara, dar acest lucru se datoreaza faptului ca am fost dezavantajati de tragerea la sorti privind plasarea pe listele electorale. Pentru ca PNL - Campeanu a fost asezat inaintea noastra, multi dintre alegatorii care ne-ar fi preferat au votat din greseala cu formatiunea lui Radu Campeanu si astfel a fost posibil sa pierdem 2,5% din sufragii. Cu toate acestea, am reusit sa obtinem acelasi numar de parlamentari ca in 1996, cand beneficiam de un trend favorabil", a decl

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°