•La precedenta emisiune, deponentii au rascumparat peste o jumatate de miliard de lei inainte de termen
Ministerul de Finante (MF) lanseaza astazi o noua emisiune de certificate de trezorerie, cu numarul de cod 1.040. Certificatele vor putea fi cumparate in perioada 5-15 decembrie 2000, perioada de rascumparare fiind de zece zile, intre 5 si 15 martie 2000. Fata de precedenta emisiune de certificate de trezorerie, cu scadenta tot la 90 de zile, dobanda a ramas neschimbata, 44% pe an, acelasi nivel inregistrandu-se si la certificatele de depozit. La o depunere de un milion de lei, dobanda aferenta se ridica la 110.000 de lei.
Emisiunea anterioara, cu numarul de cod 1.039, a atras la bugetul statului 60,3 miliarde lei, din care au fost rascumparate inainte de termen 619 milioane de lei. Din luna aprilie a anului 1999 (de la prima emisiune), statul a vandut certificate de trezorerie in valoare de 1.056 de miliarde lei. Nivelul dobanzilor acordate a fost fluctuant, inregistrandu-se scaderi masive, urmate apoi de cresteri usoare. Daca la prima emisiune, in 1999, statul oferea o dobanda de 80% pe an, la inceputul anului 2000 dobanda scazuse la 59%. A urmat o perioada in care nivelul dobanzilor a mers intr-o constanta scadere, dupa care, la inceputul lunii septembrie, dobanzile s-au majorat, ajungand la 44% la ultimele doua emisiuni. Investitiile in certificate de trezorerie au capatat anul acesta o amploare fara precedent, date fiind insuccesele inregistrate de sistemul financiar-bancar. La certificatele de trezorerie, statul garanteaza intreaga depunere, spre deosebire de bancile comerciale, unde exista un plafon stabilit de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, sau de fondurile de investitii, unde pentru sumele depuse nu exista nici un fel de garantie.
Mihai ANDREI
•La precedenta emisiune, deponentii au rascumparat peste o jumata