Vlad Mugur la vorba cu Florica Ichim
Revista Teatrul azi (Supliment), Bucuresti, 2000, 272, f.p.
Amintirile unui regizor se confunda, fara indoiala, cu spectacolele sale, pastrind ceva din farmecul difuz, nu insa mai putin seducator, al unei atmosfere reale si imaginare totodata. Placerea rememorarii devine astfel cu atit mai intensa cu cit povestea se transforma succesiv in spectacol, readucind pe scena personaje, chipuri, imagini ce par desprinse dintr-o montare vag conturata. Surprinsa intr-un cadru impregnat de patina timpului, ea lasa loc sugestiei, inventivitatii, parerii, comunicind in acelasi timp „direct, nealterat, cu zvon de clovn, situatia inchipuita“. Nu intimplator, aceste nuante constituie insasi esenta demersului asumat programatic de Vlad Mugur. „Asa este daca vi se pare“, ar spune regizorul de undeva din fundalul unui decor metamorfozant sau poate chiar din spatele mastilor, conferind ambiguitatii spatiul optim de insinuare. Fascinatia teatrului rezida in aceasta constanta si in acelasi timp stranie iluzie, intuita si ipostaziata in cele mai fine detalii si cu cele mai spectaculoase mijloace.
Jocul (livresc sau spectacologic) instituie ca formula dialogul incitant, aluziv, ironic, captivant, fie ca este vorba de simple amintiri legate de viata cotidiana, fie ca, intr-o alta dimensiune, aceea scenica, structureaza traseul evolutiv al regizorului. Ambele coordonate sint actualizate prin forta evocarii, intilniri si momente esentiale in formarea conceptiei regizorale (Aura Buzescu, Lucia-Sturdza Bulandra, Camil Petrescu, Paul Gusty, Constantin Nottara), precum si spiritul unei atmosfere efervescente fiind astfel rememorate. Vlad Mugur accentueaza rolul fundamental al repetitiei – un spectacol in sine. Repetitia este preludiul aventurii spectaculare, atelierul de creatie (cu functie magica): „Eu repet cu echipele m
