In urma cu 20 de ani, la initiativa Casei Sindicatelor din Slatina, se puneau bazele unei trupe neprofesioniste de teatru. Invitat s-o cunoasca, in vederea realizarii citorva spectacole, regizorul Mihai Lungeanu – cunoscut atit pentru montarile sale pe scenele din tara, dar si pentru cele de la „teatrul radiofonic“ – o va numi „Evrika“ si, conform principiului „vazut, placut, ramas, lucrat“, avea sa monteze cu regularitate de-atunci, sprijinit de micul dar inimosul colectiv slatinean.
Dupa 1990, trupa s-a cam destramat, iar cistigarea existentei zilnice a devenit la fel de (daca nu chiar mai) importanta decit arta, fiecare membru facind teatru dupa orele de serviciu. O alta idee s-a nascut atunci: Mihai Lungeanu si Visi Ghencea, personalitate de baza a „Evrikai“, un jurist cu reale calitati actoricesti, „omul-orchestra“, cum il numesc apropiatii sai colaboratori, au fondat Societatea Culturala „Eugen Ionescu“, avind chiar acordul marelui scriitor, nascut pe aceste meleaguri, in urma cu 91 de ani. Societatea isi justifica existenta prin a organiza, an de an, o intilnire pusa sub titlul Zilele „Eugen Ionescu“, festival care, de zece ani, in perioada 26-28 noiembrie, a reunit la Slatina atit productii profesioniste dupa textele patronului spiritual, cit si pe cele ale trupei locale. Pina acum doi ani, pe linga productiile invitate de la Bucuresti, Focsani ori Botosani, de pilda, s-au montat la Slatina spectacole-experiment, intr-o singura reprezentatie, intr-o incercare de a aduce in constiinta publicului pagini din opera ionesciana. S-au jucat, in interpretarea slatinenilor, Jocul de-a macelul, Pietonul vazduhului, Stapinul ori Viitorul e in oua.
La toate acestea s-au adaugat colocvii sau sustineri teoretice pornind de la opera si personalitatea dramaturgului, dar si acordarea trofeelor „Eugen Ionescu“, prin care se incearca sublinierea unor contribu