Pentru acuratetea interpretarii

Rezultatele alegerilor din 26 noiembrie le-au provocat multora un soc. Motivul principal: procentele neasteptat de mari ale lui Corneliu Vadim Tudor si ale Partidului Romania Mare. Cel dintii obtinuse in toate sondajele realizate la iesirea de la urne peste 27%; finalmente, conform scorului oficial, a crescut la 28,34%. Tras in sus de prezidentiabilul sau, PRM, creditat cu peste 22%, a mai pierdut ceva la numaratoare, raminind cu aproape 19,5 la Camera Deputatilor si cu 21 la Senat (procente care – oricum – vor spori in urma redistribuirii voturilor obtinute de formatiunile care nu au trecut pragul de acces in Parlament).

Gravitatea momentului nu trebuie subestimata. Reprezentantii nationalismului romanesc – extremisti, fascistoizi, xenofobi s.a.m.d. – au obtinut scoruri exagerat de mari si care, pe buna dreptate, au ingrijorat strainatatea. Intr-o perioada in care Austria e guvernata de o coalitie din care face parte si partidul local de extrema dreapta (de unde carantina impusa la inceput de catre Uniunea Europeana – dar ridicata dupa o vreme, dupa ce cabinetul vienez a reusit sa convinga ca nu va avansa pe linia unor politici antidemocratice) si in vecinatatea statelor iugoslave, dominate in anii ’90 de lideri ultranationalisti singerosi, in frunte cu „vedeta“ politica a deceniului, Slobodan Milosevic, ascensiunea lui C.V. Tudor pare sa tina de o logica inspaimintatoare. Reactiile externe, care constata regresul Romaniei si noua ei tendinta catre autoritarism, sint – asadar – de inteles. La fel – larga solidarizare politica, intelectuala, mediatica anti-C.V. Tudor, cu scopul declarat de a influenta votul din turul al doilea astfel incit liderul extremist sa nu cumva sa cistige fotoliul de la Cotroceni.

Dar gravitatea situatiei nu trebuie nici exagerata. Rezultatele efective se cuvin analizate cu aten