Directorul Casei de Cultura a Studentilor din Cluj, Victor Bercea si Mariana Topan, responsabila cu partea artistica a amintitei institutii, si-au zis ca au trecut cam destui anisori de la revolutionarele evenimente din decembrie ’89 si ca este timpul sa puna de-un festival national de teatru studentesc. Zis si facut. Ma rog, n-a fost totul chiar atit de simplu, ca si cum ai pocni din deste! Telefoane, faxuri, cautare de sponsori (asta, mai ales!), discutii mai mult ori mai putin aprinse etc. In cele din urma, planul fu elaborat iar prima editie postrevolutionara a unui asemenea festival desfasurat la Cluj avu loc. Din aceleasi meschine motive financiare (de care ne tot impiedicam virtos), el s-a desfasurat doar pe parcursul a doua zile, ceea ce a insemnat un maraton al vizionarilor. Concret, cam 8-10 ore pe zi. Cu toate acestea, festivalul a fost o reusita. Calitatea spectacolelor prezentate (in marea lor majoritate, vreau sa zic), obligindu-ma a face o asemenea afirmatie.

Pe mai vechii mentori ai acelor tineri studenti dornici de-a cunoaste scena nu numai ca simpli spectatori ci si de pe scindurile ei, i-am asteptat cu motivata curiozitate si emotie, cunoscindu-i cam de multisor (pe vremuri furam chiar concurenti) si intrebindu-ma, nu fara teama, daca nu cumva praful rutinei s-a depus vizibil si stinjenitor pe gindirea lor regizorala. Dar am rasuflat usurat (bucurindu-ma sincer) ca n-a fost sa fie asa. E vorba despre Diogene Bihoi (formatia Thespis-CCS Timisoara) care a pus in scena un dificil text semnat de Fassbinder, reusind crearea unor momente de-o tulburatoare stare emotionala, nu lipsita de puseuri contradictorii intr-o atmosfera de adevarat „teatru sarac“; despre Catalin Naum (Podul-CCS Bucuresti) cu un „experiment“ pe-un text scris si jucat – normal – de tineri, un adevarat „virtej“ in care ritmul si gestica fura controlate cu migala si inteli