Un interesant articol despre revizuirile literare publică, în Familia, nr. 9, Ion Simuţ. Intitulat Rezistenţa vechii ierarhii de valori, articolul examinează (sumar, dar complet) motivele care au făcut-o să pară de neclintit scara de valori stabilită la finele deceniului şapte şi la începutul deceniului opt. împărtăşesc cea mai mare parte dintre observaţiile criticului orădean. Mi-am propus să insist pe una sau două dintre ele, în speranţa de a duce cu o jumătate de pas mai departe discuţia.

Ion Simuţ vorbeşte, pe drept cuvînt, de trei revizuiri succesive în literatura postbelică: una, preponderent politică, în anii '50, legată de proletcultism; a doua, aproape integral estetică, între 1965 şi 1975, care a creat o ierarhie critică paralelă cu ierarhia oficială; şi a treia, aproape exclusiv morală, după 1989. Cea mijlocie i se pare lui Ion Simuţ a se fi dovedit cea mai eficace, pariind pe valori cu o mare rezistenţă. E normal să fie aşa. Din mai multe cauze. întîi, fiindcă e singura revizuire estetică. Fără a mai lua în calcul, acum, împrejurările care i-au obligat pe criticii generaţiei mele să procedeze la impunerea cu orice preţ a esteticului, trebuie să spun că tocmai acest caracter specific literar, artistic, al revizuirii din anii '60-'70 a jucat rolul decisiv în corectitudinea şi durabilitatea scării rezultate. Proletcultismul anterior fusese comandat de oficialitate şi mergea împotriva curentului firesc din literatură şi a firescului literaturii înseşi. Nu e de mirare că revizuirea adusă de el a fost fără viitor. Mai complicată este situaţia de după 1989. Accentul definitiv şi irevocabil pus pe reevaluarea morală a izvorît din condiţiile particulare ale revoluţiei anticomuniste. Dacă ne gîndim bine, nu se putea altfel. încă o dată, scriitorii s-au aflat în avangardă, după ce, în deceniile 8 şi 9 dăduseră cel mai mare număr de disidenţi, şi şi-au f