Profesorul-instituţie

Cum să te împaci cu ideea că aproape o treime din semenii noştri se simt reprezentaţi de un personaj precum Corneliu Vadim Tudor? Cum să nu devii mizantrop, cînd vezi că, dintr-o sută de oameni care au votat, 28 sînt încîntaţi de grobianism, demagogie, paranoia, intoleranţă, violenţă, ură? Sigur, ştim cauzele care au dus la ascensiunea acestui individ şi a partidului său, dar cum e posibil să-i placă unui om cumsecade aşa ceva, să opteze liber pentru adeptul declarat al dictaturii, terorii, cultului personalităţii, poliţiei politice, pentru admiratorul lui Ghadafi şi al lui Saddam? Luptînd cu deprimarea, Cronicarul se întoarce îndîrjit spre revistele lui. O să citim şi o să scriem înainte, o să trăim, unchiule Vania, deşi ceea ce s-a întîmplat ne-a însemnat cu fierul roşu pe toţi, dezvăluind că potenţialitatea negativă a românilor e mai mare decît ne imaginam şi poate fi atît de lesne manipulată, cînd lupta politică se reduce la o înfruntare de orgolii, pe fondul general de mizerie şi corupţie. * Oare ce-ar fi zis, de pildă, Mircea Zaciu despre finaliştii primului tur de scrutin? E uşor de imaginat. Avem în faţă cel mai recent număr din VATRA, 8, dedicat Profesorului-instituţie de către discipoli, prieteni şi colaboratori ai săi din mai multe generaţii. Numitorul comun al acestor texte se constituie într-un model tonic, alimentînd ideea că sîntem totuşi o minoritate puternică, mai ales în lupta cu timpul, în măsura în care reuşim să ne împlinim, în ciuda împrejurărilor, proiectele. * O cheie pentru personalitatea lui Mircea Zaciu poate fi - scrie Al. Cistelecan în editorial - indistincţia dintre om şi instituţie: "Profesorul avea în el ceva fatalmente, constitutiv instituţional. Era un spiritus rector. Desigur, mai mult la modul inefabil şi gratuit, decît la modul aplicat. Din această conformaţie de profunzime au ieşit toate utopiile