Despre împlinirea mileniului unu avem mărturii înfricoşate, apocaliptice, hilare astăzi. Ce se va spune în viitorul îndepărtat despre încheierea mileniului pe care îl părăsim? Mă tem că oamenii veacurilor 24-25 ne vor pizmui pentru simplitatea existenţei noastre din prezent. La fel cum ni se par nouă acum scenele de viaţă din secolul al şaptesprezecelea privite în desenele, picturile epocii sau după literatura vremii. Aceeaşi pustietate a spaţiului citadin mai ales lipsit de vehiculele inventate abia spre sfîrşitul sec. XIX; aceeaşi distanţă fizică între oameni, mult mai rari; aceeaşi senzaţie de "gol istoric" pricinuită de absenţa civilizaţiei tehnice moderne.
Cum va fi văzut, aşa dar, acest obsedant finiş al secolului XX la isprăvirea căruia gîfîim cu toţii? Cel mai hazliu lucru, probabil, ar fi ca nişte cronicari glumeţi ai veacului următor să spună cu umorul lor atît de confortabil că "nu mai aveam benzină". S-ar putea ca aceasta să se întîmple... sau să se fi întîmplat, la propriu. Benzina, sursa noastră de energie, care, viitorimii, i se va părea ceva atît de primitiv, bieţii de noi... Că intraserăm într-o situaţie cu neputinţă de dezlegat. Că omul, care trimisese totuşi semnalele lui spre galaxii... destinul său măreţ în atîtea şi atîtea privinţe luase în ultimul timp aspectul unei cămile străbătînd pas cu pas deşertul. Ca în caricatura americană din anul 1999 înfăţişînd un arab cu turban alimentînd răbdătorul animal cu ulei marca X vărsat dintr-un bidon pe care scrie mare ENDE.
Să nu rîdem. Ar fi un sfîrşit pitoresc numai, umoristic, de desen animat. Cînd am fi putut s-o terminăm cu o gigantică explozie nucleară...
Criza însă, ştim, este (criza mondială) semnul unei noi calităţi a civilizaţiei omeneşti care încearcă să-şi facă drum. Tot aşa a fost şi cu aburul Şi va fi, în viitor, şi cu electricitatea simplă ori cu energia nucleară e
