- în cultură -

Am citit şi noi - cu multă atenţie - discursurile de recepţie în Academia Română ale unor specialişti de valoare străini, îndrăgostiţi, în studiile lor, de limba şi de cultura românească. Am avut prilejul de a asculta docte cuvîntări de gratitudine adresate Universităţilor din România de către profesori eminenţi din străinătate, care au cultivat în instituţiile de învăţămînt superior unde lucrează (sau au lucrat) valorile poporului nostru. Şi, în acelaşi timp, avem în vedere şi volumul recent de memorii (Trecut-au anii...) al domnului Virgil Ierunca.

Ce constatăm? Că cea mai mare parte dintre româniştii din străinătate îşi întemeiau (unii dintre ei, după cîte am citit - îşi întemeiază şi astăzi!) studiile lor numai pe materialul bibliografic sau pe operele scriitorilor români dinlăuntrul hotarelor României. Constatările noastre vin dintr-o experienţă îndelungată de cercetător al limbii române şi în România şi în străinătate; mai mult, câteodată ele se întemeiază pe convorbiri colegiale, pe reflecţii orale sau scrise, despre România şi cultura ei, în lumea largă. Şi am observat că puţini sînt cei care încearcă a depăşi limitele culturii afirmate exclusiv în România...

Iată bunăoară, numele scriitorilor şi al criticilor contemporani citaţi de un eminent românist încununat cu onorurile Academiei Române: Zaharia Stancu, Marin Preda, Dumitru Micu, Ovid Crohmălniceanu, Urmuz şi cîţiva alţii. Este drept, apare în discursul său academic şi numele lui Virgil Mihăilescu, valorosul întemeietor şi director al Bibliotecii române de la Freiburg (pînă astăzi cea mai bine înzestrată şi mai solid construită bibliotecă românească din Europa, în afara graniţelor noastre). Se pare că o altă însemnată personalitate a studiilor româneşti, în Italia, a luat contact de-a lungul activităţii sale (după L. Blaga, Eta Boeriu, E. Condurachi