A avea o concepţie despre învăţămînt presupune să ştii cum e omul astăzi şi cum va trebui să fie mâine. Viitorul e imprevizibil şi, totodată, înnoitor. Învăţământul e bun dacă-i pregăteşte pe tineri să înfrunte ceea ce până acum n-a existat.

Parafrazez reflecţii melancolice ale lui Valéry. El ştie că o astfel de concepţie sacrifică deliberat cultura. În cultură intră gândirea (de orice fel, inclusiv artistic) care s-a acumulat în timp. Acum - discursul lui e din 1935 - există o urgenţă: a face faţă unor oameni prefabricaţi de câteva ţări. Nu le numeşte, dar nu pare greu să le ghiceşti. Avertismentul lui e lucid: "Cultura nu cred că va avea de câştigat, însă consider că nu putem să nu observăm că mâine copiii noştri se vor afla în faţa acestor oameni noi, croiţi, dresaţi în baza unor planuri sistematice şi constituind populaţii cu educaţie omogenă, adaptate la economia şi condiţiile vieţii moderne. Mi-e tare teamă că libertatea spiritului şi produsele cele mai delicate ale culturii vor avea de suferit de pe urma acestei siluiri a minţilor" (I, 1436). Mă încurcă puţin acel adaptaţi la economia şi condiţiile vieţii moderne. Să-i fi avut în vedere Valéry, pe lângă germani, nu pe sovietici, ci pe americani?

Soluţia propusă e a lui Montaigne (une tête bien faite), nu a lui Rabelais (un abîme de science). "Puţine cunoştinţe şi mult spirit, multă activitate a spiritului, iată ce este esenţial".

Cât timp am predat în Franţa, am avut de-a face cu efectul acestui tip de învăţământ: tineri inculţi, ale căror minţi funcţionau perfect. Putea să pară un eşec. Nu era. Era numai realism. Lucram cu tineri din primii doi ani de facultate. Aceştia, majoritatea, nu aveau capul îmbâcsit cu lecturi din clasici care, oricum, nu le-ar fi spus nimic. Pur şi simplu, bătea vântul în capetele lor. Într-o structură piramidală, pe măsură ce aveau să se împuţineze, minţil