Clasa oamenilor politici contemporani pare a fi fost cuprinsă de o adevărată frenezie diaristică încît pe bună dreptate ne putem întreba cînd mai au răgaz demnitarii, ocupaţi cu treburile cetăţii din zori şi pînă în noapte, să se aşeze la masa de scris pentru a încredinţa, în deplină intimitate, foii de hîrtie, relatări şi confesiuni, gînduri şi opinii. Dar se pare că motivele care-i împing pe politicieni la scrierea de memorii şi jurnale sunt atît de imperioase încît merită toate sacrificiile. Altfel cum s-ar explica faptul că, doar în această toamnă, în Germania au fost lansate cu surle şi trîmbiţe o puzderie de memorii ale mai marilor zilei?

La Salonul de carte de la Frankfurt pe Main jurnalul ex- preşedintelui rus Boris Elţîn, scriere sugestiv intitulată Jurnalul de la Miezul Nopţii sau Amintirile anilor petrecuţi la Kremlin, tradusă aproape instantaneu în germană, trecea drept una din marile senzaţii editoriale ale anului. Autorul, sosit el însuşi la Frankfurt şi asaltat de întrebările ziariştilor, a izbutit să bată toate recordurile în materie de parcimonie verbală. Răspunsurile lui Elţîn nu au fost decît cîteva bîiguieli între "da" şi "nu" - după care, plictisit, fostul şef al Kremlinului a părăsit scena, înconjurat de bodiguarzi. Cine putea să bănuiască atunci, în afară de cei iniţiaţi şi constrînşi la absolută discreţie, că marele prieten al lui Boris, ex-cancelarul Helmut Kohl, pomenit adesea în memoriile amicului său de la Kremlin, avea să şocheze opinia publică din Germania, o lună mai tîrziu, cu cele 360 de pagini ale propriului său jurnal, intitulat Mein Tagebuch, apărut la Editura Droemer din München? Marea lovitură de teatru a fost excelent pregătită: cotidianul "Die Welt", în ediţia sa de duminică, a început cu o săptămînă înaintea lansării cărţii în librării, publicarea în foileton a unor fragmente din acest jurnal, etichetat drept "cea