Cunoscut cititorilor români mai ales ca autor al Gîndirii captive, apărută în 1999, la Editura Humanitas, Czeslaw Milosz este din nou prezent în rafturile librăriilor din România, de astă dată graţie unei binevenite iniţiative a Editurii Univers. Traducerea romanului său în limba română poate fi socotită, fără riscul de a exagera, un eveniment editorial. Şi asta nu numai fiindcă Valea Issei oferă o lectură agreabilă, a cărei savoare o transformă într-o cronică privată sui generis, ci mai ales pentru că ea constituie, în egală măsură, un prilej de reflecţie pentru orice cititor lucid, mai cu seamă atunci cînd luciditatea este dublată de complicate resorturi afective. Într-un cuvînt, avem de-a face cu unul dintre acele texte care ne obligă să ţinem seama de contexte. Mai întîi, nu putem face abstracţie de fundalul biografic - poziţia scriitorului din est, nevoit să aleagă între acceptarea compromisului, semnarea pactului, complacerea în minciuna generalizată a regimului totalitar şi soluţia cealaltă, a emigrării, asumarea condiţiei de "exilat" cu toate neajunsurile pe care le implică, la rîndul ei. Paradoxul constă însă în faptul că, dacă în primul caz, personalitatea individului este alterată de mecanismele, destul de previzibile, ale instinctelor de conservare sau ale oportunismului, pervertirea conducînd, în ultimă instanţă, la pierderea coerenţei personalităţii, în cel de-al doilea, garanţia păstrării unui eu unitar este ameninţată de simpla uitare. Din această perspectivă, romanul lui Milosz reprezintă un exerciţiu de anamneză. Fiecare detaliu, fiecare gest înregistrat cu o precizie uluitoare, fiecare capriciu al memoriei afective convertesc această carte într-o amplă definiţie a nostalgiei: să vrei să te întorci acolo unde nu mai poţi... acesta pare să fie resortul care declanşează derularea naraţiunii, al cărei erou este Tomasz, un băiat născut în Lituania