S-au născut la începutul anilor '80. Prima copilărie, cea despre care îţi aminteşti vag, dar care te marchează pînă la sfîrşitul vieţii, au trăit-o în frig, întuneric şi foame. Mulţi dintre ei au fost copii nedoriţi, dar, totuşi, acceptaţi. Au fost "Şoimi ai Patriei" şi, apoi, "Pionieri". Învăţau mecanic poezii despre conducătorul iubit şi soţia sa ("mamă bună"), mîncau puţin şi se îmbrăcau prost. Acasă, îşi vedeau părinţii dezumanizaţi de mizerie, debusolaţi de comunism şi abrutizaţi de frică. Frigul şi sărăcia s-au lipit de ei şi au intrat în sufletele lor. Ei au primit din plin zestrea genetică pe care o poate imprima comunismul, în cea mai decrepită fază a sa. Au început să fie conştienţi de lumea din jurul lor în anii '90. Zgomot, instabilitate, prostituţie (de toate felurile şi la toate preţurile), lipsă de autoritate, lipsă de prestigiu, sărăcie - iată "coordonatele" lumii care i-a primit. Nu înţelegeau prea multe - comunismul, principala problemă a primilor ani de după 1990, nu le spunea nimic. Ceauşescu era o figură despre care nu prea îşi mai aduceau aminte şi, practic, nu ştiau nimic despre istoria personajelor care vociferau abundent în cetate. În plus, împinşi de o conştiinţă vinovată, cei din jur le spuneau continuu că nu contează ce ai făcut înainte de '90. Doar cîţiva bătrîni obosiţi, pisălogi şi enervanţi, mai cîntau răguşit refrenul "Jos comuniştii!". Cum să te iei după ei cînd ai 15 sau 16 ani? Au învăţat să rîdă gros la spectacolele scabroase de tip Vacanţa Mare, le plac versurile oligofrene ale găştilor care fac muzică à l'americaine şi ştiu că profesorii pot fi cumpăraţi cu o sticlă de whisky. Văd că hoţia, care se cheamă "a te descurca", e conotată pozitiv şi chiar admirativ, ca şi ticăloşia ori trădarea, numite "pragmatism". Banii, cei fără de miros, sînt zeul la care se închină şi emigrarea este visul lor secret. Frustraţi, neînţeleşi,