Desi vremea de afara ne-ar face sa credem ca pe romani ii va astepta o iarna blanda, premisele economice nu se arata prea incurajatoare. Asupra Iasului planeaza deja spectrul inghetului total, repetandu-se parca situatia de iarna trecuta. Iarna de iarna, romanul trebuie sa-si puna intrebarea daca va trece cu bine lunile friguroase, in vreme ce buzunarele i se golesc tot mai mult. Iarna noului mileniu va fi, se pare, mai grea ca oricand, caci nivelul de trai nu a incetat sa scada, constant e drept, dar sigur.
Romania se confrunta cu o situatie atipica, in sensul ca o mare parte a populatiei prefera sa se debranseze de la caldura, sa sigileze tevile de apa calda, caci alta solutie nu pare a exista. Pare paradoxal ca, intr-o societate care tinde sa evolueze catre un nivel al civilizatiei de tip occidental, se apeleaza la astfel de variante extreme. Pe langa taierea tevilor de caldura, romanii au apelat si la o alta varianta extrema, concretizata in rezultatele alegerilor parlamentare, care au surprins o intreaga lume occidentala. Singura explicatie a acestor fenomene, devenite de-acum ingrijoratoare, este disperarea, care elimina orice tendinta de dominare a rationalului si care actioneaza, practic, numai din instinct. Pentru ca nu are bani in buzunar, romanul nu mai mananca decat ce apuca. Tot pentru ca nu mai are bani, el renunta la avantajele oferite de traiul la oras. Si tot pentru ca el considera ca nu se mai poate, isi incredinteaza votul cui crede ca ar face mai multe. Aceasta explicatie pare perimata, caci, avand in vedere cele petrecute in mediul politic din Romania ultimilor zece ani, este ilogic sa afirmi ca cineva care a promis ceva si-a indeplinit macar cateva procente din promisiunile impartite cu generozitate.
Cum nu are cu ce sa-si plateasca intretinerea, este inteles de la sine ca romanul nu dispune de bani nici pentru mancare. "Intre