Rezultatul alegerilor din 26 noiembrie, unele aşteptate (Iliescu şi PDSR pe primele locuri), altele mai puţin aşteptate, dar logice (ascensiunea fulminantă a PRM şi a liderului său, lovirea cu capul de pragul de sus a Convenţiei Democrate 2000 şi a ApR, decharismarea cîndva charismaticului Petre Roman) a adus un şuvoi de oameni politici, jurnalişti şi sociologi în cîmpul larg şi ospitalier al mass-media, care s-au străduit să explice explicabilul şi chiar inexplicabilul. S-a vorbit despre votul negativ obţinut de Coaliţie ca despre o sancţiune dată proastei guvernări din ultimii patru ani, despre faptul că au votat nu numai oamenii deştepţi, ci şi proştii, fraierii, cei care s-au păcălit la Caritas, SAFI şi FNI (Silviu Brucan), despre un vot al flămînzilor, al dezamăgiţilor, al frustraţilor, despre consecinţele estimabile pe plan internaţional ale accesului la putere al PRM (Cristian Tudor Popescu şi alţi analişti), despre faptul că votul din Banat şi Transilvania pentru Vadim şi PRM nu a fost un vot al "stomacurilor goale", bănăţenii şi ardelenii ducînd-o incomparabil mai bine cu viaţa de fiecare zi şi cu porcii de sărbători decît moldovenii, care au votat cu Iliescu şi PDSR (Florin Călinescu), despre confuzia dintre "săgeata PNL-Quintus" şi "săgeata PNL-Câmpeanu" (explicaţie puerilă dată de unii lideri ai PNL), despre campania zvonistică funariană în legătură cu alianţa secretă dintre PDSR şi UDMR (explicaţie la fel de puerilă dată de unii lideri ai PDSR). Au reapărut fantome ale trecutului, ca Eugen Florescu, fost copil de curte al Ceauşeştilor, care

s-a străduit să ne convingă, în ciuda tuturor argumentelor şi probelor, că PRM nu e chiar atît de extremist şi xenofob, iar Vadim nu e chiar atît de negru pe cît par, şi unul şi celălalt, a apărut însuşi conducătorul, care ne-a spus la Radio Actualităţi că, dacă vrem să rămînem în secolul 20, să-l votăm î