•Timiditatea
Oamenii timizi incearca sa evite interactiunea cu ceilalti si, de aceea, in cazul in care sunt pusi, totusi, in contextul amintit, se comporta necorespunzator. Timiditatea lor poate sa fie evidenta doar in anumite situatii atunci cand vorbesc in fata unui public numeros sau cu persoane necunoscute, de exemplu, sau, dimpotriva, ea le poate afecta numeroase fatete ale vietii. In centrul acestei stari de anaietate sociala pare sa se afla preocuparea excesiva pentru propria persoana sau teama ca ceilalti isi vor face o parere nefavorabila despre ei. La o petrecere, de exemplu, timiditatea poate sa se manifeste la patru niveluri: Cognitiv - "Nimeni nu va dori sa danseze cu mine"; Emotional - individul este dominat de sentimente de anaietate si insecuritate; Fiziologic - individul resimte amplificarea batailor inimii, transpiratie, inrosirea obrajilor; Comportamentul - persoana nu ii priveste pe ceilalti si nu le zambeste, descurajand astfel potentialii parteneri.
Majoritatea celor care afirma ca sunt timizi considera acest lucru ca fiind indezirabil. Ei isi doresc sa isi poata depasi handicapul, intrucat consecintele sale negative pot fi, uneori, de amploare. Copiii timizi se considera mai putin atractivi si mai putin inteligenti decat ceilalti, sunt mai putin preferati de profesori si de colegii lor si sunt evaluati ca fiind mai putin competenti. Pe masura ce cresc, timiditatea se poate asocia cu o stima de sine scazuta, cu lipsa de popularitate, cu depresia si cu singuratatea. Timiditatea poate "juca feste" celui care "o poarta" in cadrul experientelor intime, in situatiile de conducere sau in selectia pentru o munca ce necesita fluenta verbala si aservitate. Va urma
•Timiditatea
Oamenii timizi incearca sa evite interactiunea cu ceilalti si, de aceea, in cazul in care sunt pusi, totusi, in contextul amintit, se co
