Am un prieten, un soi de renascentist hi-tech. Are capacitatea de a urmări mai multe canale TV deodată şi încăpăţînarea de a naviga pînă la cele mai îndepărtate extremităţi ale Net-ului. E un vizionar, un optimist incurabil. Mă ţine la curent cu noile tehnologii şi ultimele documentare Discovery. Acum îmi vorbeşte despre lucruri care se vor întîmpla peste miliarde de ani ca şi cum ar avea tabloul complet în minte. Şi e determinat să mă convingă că eugenia va salva omenirea. Aici am o problemă. Experienţele genetice au, pentru mine, o rezonanţă înfricoşătoare. Sînt prizoniera unor clişee culturale, mă tachinează el. Prea multe filme SF cu savanţi nebuni şi creaturile lor triste, prea multe dezbateri morale alarmiste. Clonarea a devenit cea mai mare spaimă a omenirii după pericolul atomic. Dar aşa cum puterea atomică a atras după sine una dintre cele mai paşnice şi faste perioade din istoria omenirii, la fel şi ingineria genetică ar putea aduce progrese greu de imaginat. Mai întîi, ne va lungi viaţa. Pentru că, se pare, de îmbătrînire nu e vinovată uzura corpului, ci propriul nostru ADN. Sîntem, practic, programaţi să ne auto-distrugem. Însă, cu puţină intervenţie genetică, am putea trăi şi 500 de ani. E exaltat şi se aşteaptă să mă minunez la această perspectivă. Imaginează-ţi, insistă, parametrii biologici vor fi complet redefiniţi. Cine ştie, vom fi adolescenţi pînă la 50 de ani. Nu ştiu de ce, îmi vine să trivializez chestiunea. Mă gîndesc cum vor arăta programele TV. Ori revistele de frumuseţe. Sau sexul. Prea puţine poziţii pentru o viaţă aşa de lungă. Şi cîte vor încerca să ne vîndă! Ce-o să se aleagă de legămîntul conjugal? Cine e nebun să jure că va trăi pînă la moarte alături de o singură persoană, cînd acest lucru ar putea însemna 432 ani? Sîntem într-un bar şi ne purtăm conversaţia peste o plîngăcioasă piesă Backstreet Boys. Oftez: n-ar mai fi nici o s