Cînd e nasol, cînd istoria năvăleşte apocaliptic, e vremea să ne retragem în munţi, în izolare, în pustie. Îmi aduc aminte de 16 decembrie '89 cînd am răguşit cîntînd Deşteaptă-te, române, poate cel dintîi dintre cei de acolo, ştiu asta şi Gheorghe Secheşan, şi Viorel Marineasa, şi Vasile Popovici; acolo, în faţa locuinţei pastorului, ne-am agitat cu spaimă şi curaj, cu un soi de exaltare şi hotărîre, şi emoţie care îmi ţinea rinichii încordaţi ca într-o menghină. Aveam pe atunci 33 de ani, acu', după un'şpe ani, îmi vine să plec undeva şi nu ştiu prea bine unde şi cum, abilităţi prea mari nu am, priceput nu prea sînt să iau totul de la capăt, în plus de asta o mare lehamiseală mă apucă numai la gîndul că trebuie să mă hărnicesc în ceva care nu-mi vine la îndemînă. Stau şi-mi fac toate socotelile cu putinţă, cumnatul trăieşte de peste două decenii în vestul nemţesc, o să merg la dumnealui să fac ceva, să-i vărui casa cu trafaletul, să tai iarba cu maşina aceea mare cu burduf. O să aştept acolo pe o bancă, în parc, pe urmă ar trebui să mă agit responsabil şi atît de eficient că mă apucă un vajnic căscat numai cînd mă gîndesc. Este de ales, dacă o fi să vină marele comandant (acu, sau peste doi, ori patru ani), ce e mai bine pentru mine şi pentru odrasle, rămînem sau o ştergem? Am hotărît! Pleacă pruncii, fata e într-a zecea la liceul englez, ăla mic e la Lenau Schule în clasa a şasea, le pregătesc bagajele, e vremea să fie pregătiţi. A mică s-a dus singură în Vest încă de pe cînd era într-a cincea, am pregătit-o. Antrenamentul continuă. O să le spun: "mergeţi şi veniţi pe meleagurile natale vara, la pescuit, pe malul Mureşului, cu undiţe din acelea cu cîrlig zero, cu viermişori, să prindeţi, cu autohtonul vostru tată, cleni şi scobari. Pentru asta merită, vara, cîteva săptămîni, să veniţi în ţară: la început anual, după aceea tot mai rar; în cele din urmă uitaţ