In week-end-ul care a trecut, PRO TV a difuzat ultimele doua episoade dintr-un foarte scurt sitcom intitulat Primii pasi sau, in varianta originala, Holding the Baby. In acest miniserial un bebelus da mare bataie de cap adultilor din jurul sau, in ciuda faptului ca nu este protagonistul unor nazbitii inocent-serioase precum pustiulica din cunoscutul film Uite cine vorbeste. Totusi Dan (bebelusul din serial) si omologul sau din film se aseamana: amindoi fac primii pasi in viata sub supravegherea unui singur parinte, celalalt lipsind din oarecare motive. Ce trebuie sa faca un aspirant la rolul de tata pentru a intra in gratiile bebelusului si ale mamei ne-am lamurit vazind zbuciumul necontenit – din topaieli in strimbaturi, din strimbaturi in jonglerii si tot asa – al lui Travolta. Prin ce trebuie sa treaca un tata pus subit in situatia de a-si creste de unul singur copilul ne-au aratat cele treisprezece episoade din Primii pasi: chestii comice, desigur.

Aparte de hazul pe care serialul l-a putut sau nu provoca, el este demn de atentie pentru ca isi construieste personajele si efectele hilare, aproape in exclusivitate, pe marginea unui discurs extrem de influent (cel putin in context occidental): acela al intersanjabilitatii dintre rolurile masculin si feminin, patern si matern. Aplicate acestui tip de discurs, cele doua strategii clasice ale comediei, exagerarea si diferenta suprafata-esenta, il sanctioneaza in doua directii: prima ii dezvaluie limitele dincolo de care devine permeabil la ridicol, cea de-a doua ii demonteaza pretentiile monopolizatoare asupra intelegerii maternitatii si paternitatii. Lucrurile sint potrivite in Primii pasi inca din start astfel incit cele doua sanctionari sa fie posibile: tatal este exact tipul de barbat care considera propriul succes de cariera, asigurindu-i un venit considerabil, partea de contributie mai mult decit suf