Emil CIORAN
Cartea amagirilor
Editia a 3-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, 192 p., f.p.
Emil CIORAN
Pe culmile disperarii
Editia a 4-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, 132 p., f.p.
Despre cartile care nu mai au nevoie de nici un fel de prezentare se vorbeste de obicei putin. Atentia se concentreaza asupra personalitatii autorului sau asupra unor chestiuni de nuanta, secundare in raport cu opera. Cioran este un caz tipic din acest punct de vedere. Dupa ’90 tema favorita a fost orientarea politica a autorului in perioada interbelica. Textele sale (mai ales Schimbarea la fata a Romaniei) au fost utilizate si nu comentate.
Noul format (de buzunar) propus de Humanitas pentru seria „Cioran“ este o „invitatie la calm“ in lectura. Textele cioraniene trebuie citite si comentate fara pre-judecati. Inainte de toate ele trebuie percepute in dimensiunea lor esential literara; rafinamentul cioranian nu este unul retoric, ci unul pur literar. El nu incearca sa convinga, sa manipuleze prin scris. Nelinistile sale (inclusiv politice, daca le putem numi asa) sint strict personale; tocmai pe caracterul singular al trairilor sale insista autorul, incepind cu scrierile de tinerete si pina la jurnalul publicat anii trecuti.
Cele doua carti de care voi aminti aici (Cartea amagirilor si Pe culmile disperarii) apartin primei perioade de creatie, „perioada romaneasca“. Un Cioran ingenuu, cu o forta a expresivitatii care nu se cristalizase inca la nivelul limbajului, al stilului. Despre ce se vorbeste in acele eseuri de inceput? Chiar despre orice. Aceasta ar fi o caracteristica importanta a textelor in limba romana. Desi angoasa nu-si va pierde din maretie, trecerea la limba franceza va fi insotita si de o concretizare sporita a discursului cioranian – de la nerabdarea tineretii autorul va trece la o disecare
