Victoria lui Ion Iliescu la aceste alegeri prezidentiale inseamna mai multe lucruri. Si bune si rele.
Rau este faptul ca Romania s-a intors cu patru ani in urma. Iliescu a mai condus Romania intre 1990-1996, iar rezultatele nu au fost deloc stralucite. Dimpotriva. Desi tocmai in acea perioada trebuiau initiate procedurile dureroase ale reformei, premierii desemnati de Ion Iliescu au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a frana mersul economiei romanesti catre economia de piata. Drept urmare, in contextul noilor realitati, nivelul de trai al romanilor s-a degradat continuu, coruptia a devenit o boala extrem de dulce pentru cei mai multi dintre functionarii publici, infractionalitatea a explodat etc.
Cu toate acestea, este posibil ca noul mandat (oare al catelea?) sa reprezinte marea sansa a presedintelui Partidului Democratiei Sociale din Romania de a ramane in istorie. De intrat in istorie a intrat el, dar posteritatea s-ar putea sa arate mai putina ingaduinta pentru marile greseli din ultima decada a mileniului, greseli pe care Iliescu le-a pastorit cu nonsalanta. Pentru ca, fara doar si poate, de data asta avem de-a face cu ultimul mandat prezidential al lui Ion Iliescu, iar seful PDSR a trecut de saptezeci de ani si nu mai are nimic de pierdut ci doar de castigat, nu este exclus ca multe din promisiunile facute in campania electorala chiar sa fie respectate. Daca Iliescu va veghea cu adevarat ca activitatea subordonatilor sai (pe linie de partid) sa intre pe un fagas cat de cat normal, atunci s-ar putea intampla sa ne fie ceva mai bine. Vorba unui alt Ion (Creanga): N-ar fi rau sa fie bine!
Totodata, victoria lui Iliescu inseamna si un lucru bun. Faptul ca nu mai putin de (aproape) 70% dintre romani l-au ales pe liderul PDSR in defavoarea candidatului PRM demonstreaza ca extremismul ramane - cel putin pentru o perioada - o solutie deloc
