"...Nu există decât două feluri de relaţie între oameni: logica sau războiul" (II, 61). Aş fi zis că pe lângă ură şi invidie - care pot fi disimulate şi să nu ducă la război - există mai ales indiferenţă, există, tot mult, ceea ce trece drept iubire (prietenie) şi mai există - excluzând legătura dintre părinţi şi copii - iubire (prietenie) adevărată, foarte rar. Logică în relaţia dintre oameni, n-am întâlnit. Cel mult compromis. Dacă nu cumva înţelegem prin logică - nu mai puţin între popoare - renunţarea, din neputinţă, de a-l devora pe celălalt.
*
N-am terminat de citit volumul al doilea, dar nu mă pot abţine, într-o perioadă electorală, să nu traduc această posibilă definiţie a democraţiei şi a vieţii politice în general: "Am observat că printre partizanii şi adversarii unei teze oarecare (în jurul căreia se unesc) marea majoritate se compune din oameni care n-o cunosc cu adevărat" (II, 786).
*
Mefistofel îşi cunoaşte clasicii. L-a citit pe Pascal. Îl parafrazează ("Le coeur a des raisons que la raison ne connaît pas"): "Absurdul îşi are raţiunea, pe care raţiunea o bănuieşte" (II, 355). Plăcerea calamburului, altceva nu văd. Raţiunea constată absurdul, de înţeles nu-l înţelege, altfel n-ar mai fi absurd. În schimb, raţiunea înţelege ceea ce pare a fi absurd. De exemplu, comportamentul românilor, începând din 1990.
*
"Spectacolul vieţii politice îmi întoarce stomacul pe dos. Nu-i nici o îndoială, nu sunt făcut să mă interesez de treburile astea. M-aş abţine cu plăcere dacă starea lucrurilor, mecanismul universal, n-ar fi în aşa fel încât fiecare e redus la trista condiţie de rezonator" (I, 1143). Oamenii politici pocnesc în capul nostru ca într-o tobă, altcum spus. Are dreptate, deşi nu ştie despre ce vorbeşte. Să fi fost el aici! Pe lângă ai noştri, toboşarii lor, de atunci ori de astăzi, nişte
