În vîltoarea comentariilor postelectorale consacrate interpretării şi explicării rezultatelor, mai mult sau mai puţin previzibile, dar totuşi neaşteptate, s-a invocat, printre multe alte motivaţii, şi stilul, particularităţile de prezentare a discursului electoral. Evaluarea stilistică a prestaţiei electorale a fost formulată de unul dintre analişti sub forma opoziţiei dintre 'limbajul lemnos' şi cel 'viu', iar succesul candidatului partidului România Mare a fost pus pe seama discursului său 'colorat' şi 'percutant', care l-a deosebit în percepţia electoratului de toţi ceilalţi candidaţi la preşedinţie. În aprecierea comentatoarei, discursul acestora, cantonat în formulări seci şi stereotipe, nu a reuşit să-şi transmită mesajul alegătorului. În contextul situaţional în care a fost folosită, formula limbaj lemnos - trimiţînd fără echivoc la sintagma limbă de lemn, larg încetăţenită în uzul lingvistic al ultimului deceniu - presupune o 'alunecare' semantică, circumscrisă situaţional şi favorizată de structura sa originar metaforică.

Deşi evoluţia semantică - schimbarea sensului, ca şi îmbogăţirea semnificaţiilor unui cuvînt sau ale unei grupări lexicale mai mult sau mai puţin fixate - reprezintă un fenomen lingvistic general şi firesc, mutaţiile înregistrate de sintagma limbă de lemn reprezintă o situaţie oarecum aparte sub aspectul modalităţilor specifice de realizare, care implică o complexă condiţionare socială atît din perspectiva uzului, cît şi din cea a situării în sistemul limbii.

Formaţie metaforică la origine, creată în limba rusă - cum arată Françoise Thom în binecunoscuta lucrare căreia i se datoreşte larga răspîndire a sintagmei - a fost utilizată iniţial pentru a denumi 'percutant', în exprimarea comună, varianta administrativă a limbii. Metafora se întemeiază pe comparaţia, sub aspectul rigidităţii, a limbajului administraţiei - caracte