Într-un interviu dat cu ani în urmă, Susan Sontag, pe atunci încă prea puţin cunoscută publicului american, declara că dorinţa ei supremă este de a deveni ceea ce francezii numesc ecrivain, scriitor care scrie despre orice. Judecînd după diversitatea cărţilor sale -eseuri despre interpretare literară, fotografie, imaginaţia pornografică, Sida, dar şi romane şi piese de teatru - Sontag şi-a atins scopul. O bună parte dintre eseurile sale au apărut pentru prima oară în "New York Review of Books", principala revistă literară de peste ocean. De curind, autoarea a sărbătorit treizeci de ani de la data publicării primului său text în "New York Review of Books", un portret al lui Walter Benjamin în care Sontag descoperă o întruchipare a spiritului saturnian. Cu prilejul acestei sărbătoriri am ascultat-o pe Susan Sontag într-o înregistrare radiofonică, citindu-şi eseul. O voce gravă, chiar guturală, cu inflexiuni calde dar sobre, cu o pronunţie impecabilă a numelor germane, şi fără să vreau mi-am închipuit-o fizic în compania lui Walter Benjamin, chiar şi a lui Adorno ori Scholem, iar apoi, pe măsură ce textul avansa, a lui Baudelaire şi Proust. Insesizabil aproape, făptura care citea cu glas egal o proză superbă, deşi simplă, s-a masculinizat în imaginaţia mea, pătrunzînd într-o confrerie exclusivistă de domni literari şi literaţi. În plus, ceea ce e poate chiar mai surprinzător, s-a dezamericanizat, contaminîndu-se de un europenism al distincţiei intelectuale, dar şi al unei visătorii triste, precum saturniana melancolie a flaneurului despre care vorbesc Baudelaire şi Benjamin. Mi-am dat seama, ascultînd lectura cu voce tare, de un lucru pe care îl intuisem vag mai de mult: farmecul scrierilor lui Susan Sontag e de import european, el provine dintr-un melanj savant de blazare şi pathos, de plictis melancolic creator de subiecte stranii şi entuziasm de gînditor care v