Volumul de poezie Îngeratica (Ed. Seara, Bucureşti) cu care Iulian Tănase a debutat anul trecut, volum ce însuma şi versuri citite la Cenaclul "Litere" condus atunci de Mircea Cărtărescu, a trecut aproape neobservat de critica literară şi poate pe nedrept.

Scăpate de sub influenţa prea mare a poeziei lui Marin Sorescu, Poemele pentru orice eventualitate (Ed. Crater, 2000, cu 7 desene de Mihai Coman) ne propun o poezie mult mai interesantă şi vizibil matură.

Dialogul cu cititorul începe prin chiar primul vers sub semnul - doar aparent brutal - al morţii: "În ziua când vom muri, totul va fi la fel [...] oricine îi va supravieţui oricui/ fiecare va putea trăi fără oricare dintre noi" (Când vom muri). De altfel, apelând la aparenţe, iluzii, vise, indiferenţă, probabilităţi sau ascunderea sub măşti, poetul încearcă deseori să găsească feţele ascunse sau doar întoarse ale unei lumi extrem de nesigure, dacă nu chiar paradoxale: "Nu chiar totul este imposibil atunci când/ imposibilul devine posibil/ negăsindu-se pe sine pentru a exista/ deşi existenţa nu e întotdeauna negaţie" (Antitautologie). Şi încă: "nimeni nu m-a recunoscut vreodată/ pentru că eu de fiecare dată sunt altul/ măştile - aceste măşti care mă poartă prin lume/ ca pe o fatalitate - toate au chipul meu/ şi mă fac şi mai greu de recunoscut/ pentru că eu nu mă aflu în spatele nici uneia dintre ele" (Nimeni nu ştie cine sunt).

Dacă poeţii tineri de astăzi evită să scrie despre dragoste din teama de a nu cădea în "sămănătorism" sau în déjà-vu, la Iulian Tănase sentimentul e suficient de matur ca să-l pună în versuri - unele memorabile - cu pasiune, eleganţă, inventivitate şi umor (Portocala mecanică, O limuzină intelectuală, Adulterinul, Geopoetică ş.a.).

Abil este poetul atunci când apelează doar atât cât trebuie la formulele magice ale predecesorilor imprimând versurilor farmecu